Nu am putut sa nu raspund la acest articol din etern imbecilul tabloid Libertatea.

Fericirea este o euforie de moment pe care o simtim ocazional, fie cand suntem foarte multumiti de noi pentru ca am realizat ceva extraordinar, fie cand scapam de ceva foarte nasol. Este inutil sa cautam sa fim fericiti, pentru ca fericirea nu este ceva ce se poate obtine. Ceea ce se poate obtine este o stare cvasi-perpetua de multumire si implinire, care va avea ocazional momentele ei de fericire.

Ca sa ne simtim impliniti/multumiti trebuie in primul rand sa fim sanatosi si sa ne aflam intr-un context de siguranta fizica si financiara. Apoi, trebuie sa facem in mod regulat urmatoarele: ceva fizic, ceva intelectual, ceva social, ceva nou, munca, joaca si sex.

Dragostea aduce momente de fericire atunci cand:
- sunt satisfacute conditiile de mai sus;
- partenerii se iubesc in proportii ~egale;
- relatia inca mai ofera fiecarui dintre parteneri ceva nou;
- partenerii sunt independenti.

Independenta partenerilor, mai ales pe plan emotional, este cruciala pentru dragoste, deoarece dragostea necesita provocare, iar cel mai mare inamic al provocarii este dependenta. Cand realizezi ca partenerul este dependent de tine, provocarea dispare.

Banii aduc momente de fericire atunci cand:
- sunt satisfacute conditiile de mai sus;
- provocarea obtinerii banilor este inlocuita cu o alta, sau cu cea a obtinerii si mai multor bani;
- persoana in cauza actioneaza in armonie cu propriile-i valori.

Nemaiavand provocarea imbunatatirii situatiei financiare, multi bogatani devin deprimati. Aceasta pentru ca orice om are nevoie de provocari in viata. Pentru ca omul, pentru a ramane intreg la cap si pentru a fi multumit, are intotdeauna nevoie de cel putin o provocare. Altfel, fiind inzestrat cu inteligenta, isi da seama de propria-i inutilitate si este impins la sinucidere.

Dragostea trebuie sa fie o provocare. Ea dispare in momentul in care, intr-o relatie, unul dintre parteneri ajunge sa-l cunoasca perfect pe celalalt. De aici ideea relativ populara ca trebuie intotdeauna pastrat un oarecare grad de mister, care sa ofere provocarea dezlegarii.

Si ar mai fi ceva. Momentele de fericire sunt ceea ce sunt doar daca te bucuri de ele. Cunosc persoane care nu sunt fericite nici macar in cele mai frumoase clipe, pentru ca se gandesc intotdeauna la ceea ce nu au. Isi fac o imagine in cap despre cum ar trebui sa arate fericirea lor si orice altceva nu-i multumeste. Mai bine, spera la ce e mai bun, dar asteapta-te la ce e mai rau; astfel, orice alt rezultat va veni ca o surpriza placuta. Bucura-te de ce ai, cand poti. Si in acest fel vei fi, pentru intervale mici dar dese, fericit!

NB. Am inceput aceasta dizertatie ca pe un comentariu aici, dar devenise prea lunga, asa ca m-am hotarat sa-i acord propria insemnare.

Ma amuza si ma intristeaza in acelasi timp sa vad cati oameni credinciosi exista. Multi si vehementi, iar eu nu-i inteleg: de ce le vine atat de usor sa creada in niste „fapte” lipsite de orice dovada? Iisus a transformat apa in vin. Moise a despartit Marea Rosie. Mos Craciun s-a strecurat pe horn, iar Fat Frumos a rapus balaurul cu sapte capete. Ce le face pe primele doua mai adevarate?

Si eu am fost credincios, pana am ajuns la varsta cand am inceput sa gandesc singur – sa fi tot avut vreo 9-10 ani. Am aflat ca nu exista Mos Craciun, Iepurasul de Paste, Praslea cel Voinic sau Fat Frumos (desi multe fete continua sa creada ca acesta din urma nu numai ca exista, dar ca-l vor si gasi). Ma asteptam pe atunci in mod natural sa mi se spuna intr-o zi: stii ceva, nici Dumnezeu nu exista, nici Iisus, sunt povesti. Dar am tot asteptat si nu mi-a spus nimeni nimic. Dimpotriva: la scoala faceam religie, unde, sub amenintarea notelor slabe, eram cu totii siliti sa inchinam rugaciuni acestor entitati imaginare.

Desigur ca, o vreme, nu am indraznit sa intrerup rugaciunea de seara. Imi era frica. „Daca, totusi, exista?” imi spuneam eu in mintea mea de pustan. Cuvantul „ateu” imi parea pe atunci sinonim cu „diabolic”. De fapt, nu mi-am bagat picioarele de tot decat tarziu, pe la 16-17 ani, cand mi-am dat seama ca nu mai aveam niciun strop de credinta si totusi imi faceam automat cruce cand treceam prin fata bisericii. Asa ca am hotarat in mod constient sa nu mai fiu ipocrit si sa pun stop acestei sarade.

Exista un motiv pentru care orice religie teista (excludem deci budismul) se bazeaza pe credinta: nu se poate baza pe stiinta. Cu alte cuvinte: nu stii, dar crezi. Nu stii ca un anume Iisus a inviat, nu stii ca a fost progenitura unei entitati supreme, insa asa scrie in niste carti vechi, deci trebuie sa fie adevarat. Or, imi pare rau, dar asta e o tampenie – in cel mai bun caz, e adevarat pentru tine in masura in care crezi cu toata convingerea ca asa a fost.

La limita, este OK sa fii convins ca un anume Noe a strans 10 miliarde de specii de vietuitoare pe o corabie de lemn, sau ca Moise a facut din bat sarpe (si din cacat bici, dar partea asta a fost pesemne omisa). Dar ce faci cu chestiile mai nasoale din „cartea cartilor” pe care trebuie sa le accepti fara discutie daca vrei sa fii crestin adevarat si nu doar un ipocrit? Ce zici de Dumnezeu cand ii testeaza credinta lui Avraam poruncindu-i sa-si omoare unicul fiu? (Geneza 22:2) Sau cand omoara toti intaii nascuti din Egipt? (Exod 12:29) Sau cand spune ca toate vrajitoarele trebuie arse pe rug? (Exod 22:18) Cine naiba mai crede in vrajitoare? Ah, si oare cati dintre noi am pacatuit fara sa o stim, cand ne-am taiat colturile parului si ale barbii? (Levitic 19:27) De fapt, exista atatea prostii in Biblie incat exista un site care numai cu asta se ocupa. Asadar, Biblia e o colectie de povesti de speriat copiii si oamenii slabi de inger.

Cu toate acestea, tin sa spun ca nu sunt ateu. De fapt, in cel mai bun caz, sunt agnostic. Sunt de parere ca in spatele mecanismului lumii care ne inconjoara si din care facem parte exista un ansamblu de energie si reguli pe care eu il numesc simplu Univers. Iar Universul e bun cu mine, fara sa ma rog la el si, mai ales, fara sa ascult de mama – o femeie religioasa, care totusi nu m-a omorat prin lapidare cand eram mic, dupa cum ar fi trebuit s-o faca in concordanta cu Deuteronomul. (21:18-21) Oare va ajunge in iad pentru ca mi-a crutat viata?

In urma cu cativa ani, cand inca nu prea calatorisem prin strainatate, cand spuneam cuiva ca Romania e naspa si ca vreau sa plec, de cele mai multe ori persoana respectiva se uita la mine de undeva de sus si-mi insira unul sau mai multe dintre argumentele urmatoare: „Ehei, tinere: 1) tot numai la tine in tara poti fi fericit, 2) n-o sa te descurci tu in afara, 3) o sa-ti fie dor de tara, 4) e datoria ta sa stai in tara, 5) strainilor nu le plac romanii.”

Acum ca am locuit pe „afara” o perioada buna de timp si m-am intors in Romania, sunt mai convins decat oricand ca vreau sa plec iar. De unde, inainte, aveam impresia ca eu sunt cel ignorant, ca nu pot intelege din lipsa experientei de ce nu e bine in strainatate, acum stiu ca de fapt cei care mai deunazi imi enuntau argumentele de mai sus razand condescendent sunt cei ignoranti. Pentru ca daca locuiesti cateva luni intr-o tara civilizata – si NU pe post de hot de buzunare sau capsunar – iti dai seama ca argumentele respective sunt cat se poate de aiurea. Hai sa le luam pe rand.

1) Chiar daca am muncit si am invatat de mi-au sarit capacele, pot spune ca am fost, la limita, fericit. Sigur, depinde cum definesti fericirea, iar eu nu o definesc ca pe o stare de sublim ci ca pe o multumire de lunga durata. Prin tarile civilizate merge treaba. Iar cand treaba merge, chiar daca esti doar o mica rotita din sistemul care-o face sa mearga, te simti oarecum satisfacut. Cat timp am lucrat in Romania am fost supus unei serii de frustrari ce au culminat in demisia mea furtunoasa. Orice vrei sa faci si de orice ai nevoie, trebuie sa dai abil din coate, sa vorbesti mieros si sa dai spagi, sa ignori ce-i in jur ca sa nu te enervezi, toate acestea datorita faptului ca, la noi, treaba nu merge.

2) M-am descurcat foarte bine. Cei care nu s-au descurcat au fost cei care nu vorbeau limba. Pentru ca, dupa cum am aratat la punctul precedent, treaba merge: faci rost repede si usor de orice ai nevoie. Ajunge sa ceri. In plus, am mai spus-o intr-un post mai vechi: la IQ ii facem de ras pe toti strainii. Asa ca daca te duce cat de cat capul, te descurci.

3) Nu mi-a fost dor de tara niciun moment. Mi-a fost dor, pe de alta parte, de toti prietenii mei si de familie. Asta e de fapt cea mai nasoala chestie cand esti plecat, mai ales pana apuci sa-ti faci niste prieteni si acolo. Si mi-a mai fost dor de ceva: de stat degeaba. Am avut momente cand imi doream doar sa stau cu cracii in sus si sa nu fac nimic.. si nu puteam din lipsa de timp. Dar, ma rog, e de inteles: sunt un puturos.

4) Nu consider ca am vreo datorie fata de Romania. Sunt sigur ca o sa-mi sara multi in cap pentru afirmatia asta, asa ca ii rog sa ia in considerare faptul ca eu nu sunt patriot. De fapt eu sunt un individualist. Ma cert destul de des cu diversi pe subiectul ungurilor, care – zic ei – vor sa „ne ia” Transilvania. Din pacate, eu n-am fost acolo cand s-au impartit actele de proprietate, asa ca nu consider ca Transilvania e a mea, la fel cum nu ma identific cu acea masa de romani care considera ca e a lor. Asadar, pentru ca nu emit pretentii asupra teritoriului romanesc (poftim, dau bucata mea de pamant simbolic primul patriot care ma injura) si cum diferite elemente ale sistemului romanesc mi-au pus pana acum bete in roate mai degraba decat sa ma ajute, consider ca nu datorez nimic acestei tari. Hai cu globalizarea!

5) Strainii n-au nimic cu romanii, pentru ca strainii in general nu gandesc in termeni etnici: NOI, pe de alta parte, gandim tot timpul in termeni etnici. Tiganii put si fura, ungurii ne fura pamantul, americanii sunt prosti, urati si grasi, francezii sunt snobi etc. Fiecare roman plecat pe afara e in mod constant atins de un complex de inferioritate pe care simte nevoia sa-l ascunda cu opulenta „fitelor” caracteristic romanesti. Are impresia ca este judecat in mod constant de catre strainii printre care se afla si se asteapta sa fie discriminat „din cauza ca e roman”. Calmeaza-te: nimanui nu-i pasa.

Si, de fapt, eu chiar as intelege o oarecare reticenta fata de romani. Avionul cu care m-am intors era plin de „proletari” de cea mai proasta calitate – echivalentul aerian al personalului de Targu Carbunesti. „Proletarii”, adica soiul de tarani urbani de care e plina Romania, puteau si beau, („Da, ba, ceaiul incoace, he-he-he”, referindu-se la o sticla de apa minerala in care se afla o oarecare bautura spirtoasa) vorbeau tare si urat, inclusiv cu stewardesele, care tot amenintau ca ii dau pe mana politiei. Pentru mine zborul a fost un fel de „Welcome home”.

Chiar nu va oftica deloc ca, desi dintre toate tarile
avem cei mai multi copii supradotati, olimpici,
totusi ei vor emigra primii, pentru ca nu e de ei aici,
in timp ce aurolacii, sutii, violatorii, boschetarii,
nu vor emigra niciodata, pentru ca aici e de ei.
RACLA - Asul de Caro

Intotdeauna am crezut ca este bine sa taci din gura daca nu ai ceva destept de zis. Dar daca esti tampit si spui prostii, avand impresia ca sunt, de fapt, lucruri destepte? Consecintele acestui fapt sunt cu atat mai grave daca luam in considerare factorul „oaie” prezent la alti tampiti, care-l vor urmari pe primul pentru ca li se pare ca vorbeste bine.

Pentru motivele enuntate mai sus, ma enerveaza cei care pun in fata „democratia” pentru a-si sustine parerile tampite. Vi s-a intamplat vreodata sa discutati cu o persoana si candva in timpul conversatiei sa va duceti mana la barbie si sa va ganditi „hmm, bai, cred ca individul asta e dobitoc”? Cine i-a facut pe toti astia? De unde tot apar? Exista vreun virus de care ar trebui sa ne ferim?

Nu spun ca trebuie toti sa fie de acord cu parerile mele (pe care de acum incolo le voi numi „adevaruri” in discutiile cu prostii, sa vad daca se prind) dar macar sa aduca argumente in afara de „hei, e democratie, am dreptul la parerea mea.” In primul rand, aia se numeste libertate de opinie, democratie inseamna cu totul altceva. In al doilea rand, taci dracu’ din gura, fenomen al prostiei globale.

Asadar propun sa limitam libertatea de opinie la acele persoane al caror IQ il depaseste pe cel mediu al sardinelor dintr-o cutie cu peste prost. Iar daca tin neaparat sa aiba dreptul de a polua cu prostia lor, atunci sa plateasca: sa introducem o taxa pe prostie. Toata lumea a vazut pana acum filmuletul cu panarama blonda care nu stie ca exista o tara care se numeste Ungaria si care crede ca Europa e o tara unde se vorbeste franceza. Propun ca asemenea persoane sa nu aiba dreptul la a-si exprima parerea. Si sa nici nu voteze. Diversitatea parerilor nu e un lucru bun in sine. De fapt e un lucru rau, daca persoanele care le exprima habar n-au pe ce lume traiesc. Sa ridice mana cine nu mai vrea sa auda in autobuz tarani puturosi discutand despre cat de bine era pe vremea lui Ceausescu.

Astrologia e o sursa de prejudecati. E rac, deci e emotiv. E leu, deci o are mare. De el nu ma ating pentru ca e berbec cu ascendentul in Slobozus care anul asta se afla sub influenta zeului sobolan de la miazanoapte! O, nu! Iata ce scrie in stele, e un sfat pentru tine de la Absolut:

Cunoaste omul inainte sa-l judeci in baza unor presupuneri arbitrare bazate pe pozitiile planetelor cand s-a intamplat sa i se rupa apa maica-sii.

Cum se face ca numai fetele mananca astrologie pe paine, iar singurii baieti care se intereseaza de zodii sunt fatalai. Fetelor, daca un baiat va intreaba ce zodie aveti, fugiti cat mai repede si cat mai depate. Exista doua posibilitati: ori e fatalau, caz in care il puteti foarte bine transforma intr-o prietena pe umarul careia sa plangeti ca-n reclama aia la Pepsi, ori habar n-are cum sa faca sa vi-o traga mai repede si, cum nu-i vin alte subiecte de conversatie in minte, s-a gandit sa aduca vorba despre zodii, pentru ca stie: fetele mananca astrologie pe paine.

Iaca un experiment. Iei de pe net o lista cu caracteristicile tuturor zodiilor si le pui pe toate impreuna. Apoi pui niste prieteni sa bifeze acele caracteristici care li se potrivesc. Apoi compari ce a bifat fiecare cu zodia respectivului si cu fiecare dintre celelalte zodii in parte. Vezi ce-ti da.

Iti spun eu ce-ti da: un gram in plus de discernamant. Nu conteaza daca esti capricorn, rac, taur, berbec sau mai stiu eu ce alta bovina, ovina, sau nevertebrata. Iar daca nu ma crezi, atunci iti spun eu ce zodie esti: porumbel.

LE: recomand si acest articol despre Minerva, ghicitoarea in laptop. (din cate inteleg eu, un fel de Printesa Putinţa de pe Radio Raza Targu Carbunesti)

Am citit mai demult o chestie care mi-a ramas in cap:

Gandeste-te cat de prost e omul mediu. Apoi gandeste-te ca jumatate din ceilalti sunt si mai prosti decat el.

Vreau sa propun ceva oricui citeste aceasta insemnare: fii mandru! Pentru ca daca esti pe Internet si ai ajuns pe site-ul asta, sigur ai potentialul sa fii cineva. Probabil ai si ceva studii in spate. In Romania multi oameni inca nu au electricitate sau apa curenta, asa ca ce sa mai vorbim de acces la o educatie ca lumea. Multi oameni nici n-au auzit de Internet. Si de fapt exista doua Romanii. Incearca sa iesi din orasul mare in care (probabil) locuiesti si plimba-te prin tara. Tot bucuresteanul, brasoveanul, timisoreanul, clujeanul, ieseanul, constanteanul ar trebui sa iasa din oras si sa mearga intr-un sat sau chiar o comuna de la el din judet si sa vorbeasca cu lumea de acolo. Sunt oameni simpli si ignoranti – si nu o spun cu rautate, este adevarul. Nu mai stiu astazi cat la suta dintre romani traiesc in mediul rural dar sunt sigur ca peste jumatate. Dintre oamenii de la oras cel putin jumatate n-au facultate. Dintre cei cu facultate cel putin jumatate tot sunt tampiti. Dintre cei destepti cel putin jumatate au peste 35 de ani. Dintre cei sub 35 de ani cel putin jumatate au plecat deja din tara.

Trebuie sa devenim mai aroganti. Cuvantul „aroganta” are o conotatie negativa dar n-ar trebui. Ca sa-ti implinesti potentialul trebuie sa fii macar un pic arogant. Nu sa ai un comportament arogant, ai grija! Nu-mi plac oamenii care se poarta arogant, imi vine sa le dau un sut in cur, sa-mi ramana pantoful acolo cu tot cu soseta. Aroganta trebuie sa fie inauntru. Sa-ti dai seama ca esti mai bun decat 95% dintre oamenii pe care-i vezi in fiecar zi. Si sa renunti la timiditate si la modestie. Modestia e inteleasa prost. Ideea e sa nu te dai mare, insa multi merg prea departe cu asta si ajung sa se simta prost, pentru ca nu-si mai dau seama cat de buni sunt de fapt. Daca citesti asta, deja esti tare! Nu-mi pasa ce crezi despre tine dar trebuie sa ai incredere. Sa fii arogant in sinea ta. Sa contemplezi prostimea si s-o indrumi, nu sa te lamentezi in legatura cu viitorul tau.

Vorbesc in fiecare zi cu studenti de toate neamurile si prea putini isi dau seama cat de speciali sunt. Bai fratilor, noi suntem viitorul. Si nu ma refer la tineri in general ci la Noi, cei destepti si aroganti. Suna nasol „aroganta”, poti sa-i spui „incredere in sine” daca vrei, e totuna. Degeaba stii daca nu stii ca stii. Si daca nu faci ceva in consecinta. Noi suntem clasa politica a viitorului, noi suntem oamenii de afaceri, directorii de banci. Ai incredere. Nu te multumi sa fii agarici. Fii intreprinzator. Atat de multi studenti inteligenti nu cauta decat sa se angajeze pe un salariu de ţ lei dupa absolvire. Chiar vrei sa-ti vinzi timpul pe bani toata viata? Timpul e cel mai important lucru pe care-l ai. Nu ti-l mai da nimeni inapoi. Iar banii se pot face usor. Gandeste si risca. Toti cred ca sunt multi cei care incearca si pierd. Nu e adevarat. Cei mai multi nu incearca niciodata ori pentru ca le e frica, ori pentru ca sunt comozi, ori pentru ca n-au incredere. Daca incerci si ai incredere vei avea si succes. Fii sigur ca pana sa ai succes vei cunoaste cateva esecuri. Insa tine minte ca deja te afli printre cei buni. Fii arogant, numai asa vei avea curajul sa incerci pana reusesti. Putini isi dau seama cat adevar e in zicala „Orice sut in cur e un pas inainte”.

Gata cu discursul. Si tine minte: esti tare!
Stay cool

Scriu acum in ora de istoria dreptului constitutional. Nu ca n-ar fi mai interesant cursul decat altele dar tot imi vine sa-mi smulg parul din cap. Au astia aici un sistem de asa natura ca-ti vine sa-ti smulgi parul din cap. Doua ore stai si-l asculti pe prof cum vorbeste… si vorbeste… si nu se mai opreste. Vorbeste singur – nu e voie sa intervii si nici macar sa pui intrebari la sfarsit. Asa e sistemul in toata tara. N-o sa ma mai plang niciodata de facultatea mea din Romania care are un sistem ultra-modern fata de asta. Noi ne alegem cursurile optionale pe net; la astia trebuie sa completezi un formular cu pixul si sa-l duci la secretariat. La noi poti oricand sa intervii in timpul orei, ba chiar e incurajat, nu prea se face diferenta intre cursuri si seminarii. La astia cursul e 2 ore de plictiseala in care vorbeste numai proful, iar la seminar vorbesc numai studentii – trebuie sa facem niste chestii care se numesc „expuneri”, adica sa vorbim noi cate 20 de minute pe un subiect dat dinainte. In care timp poti spune absolut orice tampenie, cred ca-l poti si injura pe prof, ca tot nu te intrerupe. Doar la sfarsit iti zice cat de proasta a fost prezentarea (dar intr-un mod foarte amabil) sau, daca e perfecta, nu zice nimic. Nota n-o afli pana dupa sfarsitul semestrului – daca ai picat, ghinion, pentru studentii straini nu se dau restante. Sa mai spun ca facultatea la care studiez aici semestrul asta este considerata „grande école”, adica ceva peste universitatile normale? Mi-e greu sa-mi imaginez cum e la o universitate normala daca aici e atat de nasol.

Totusi, pe studentii francezi ii duce capul. Gandesc toti la fel dar nu-s tampiti. Pe de alta parte, 90% dintre ceilalti studenti straini de aici sunt de-a dreptul handicapati. Unii dintre ei nu leaga doua cuvinte in franceza. O englezoaica care, de altfel, face parte din grupul de „tocilari” a avut bunavointa sa-mi dea un curs la care am fost absent. Jumatate scris in engleza, jumatate in franceza, insa in ambele parti o ortografie care numai „orto” nu e. Cum naiba sa ajungi la facultate si sa nu stii sa scrii corect in propria limba? Sunt tampiti si pe la facultatile din Romania, nu zic nu. De fapt e plin. Dar macar stiu sa scrie corect in romana.

Am avut de asemenea placerea sa rad (inclusiv cu curul) de niste eseuri ale acestor studenti. Verdict: clasa a cincea. De fapt, scriam mai bine decat atat in clasa a cincea. Fara inceput sau sfarsit si fara idee. Chestii luate de pe net si nici macar reformulate. Si profii de aici chiar cauta pe net sa vada daca ai plagiat, sunt foarte stricti. Ma intreaba lumea cum sunt celelalte natii. Pai in general sunt de treaba. Chiar si cei mai tampiti, chilienii, sunt de treaba. Asadar chilienii sunt tampiti. Pe italieni ii duce capul in general, dar sunt cei mai puturosi – una dintre fete s-a plans la un prof ca „a auzit ca nu are voie sa copieze de pe net, e adevarat?”. Cine stie cum e la ei. Cu italienii ma inteleg cel mai bine. Si cu mexicanii. Poate pentru ca-s lenesi ca mine. Ma mai inteleg bine cu un olandez, cu englezii in general, cu o americanca si 2 nemtoaice. Nemtii sunt cam rezervati dar poti glumi cu ei. Cu englezii nu poti – sunt foarte conservatori si trebuie sa ai grija ce cuvinte folosesti. Fara glume rasiste! Se ofenseaza repede si le trece greu.

[…]

Am ajuns acasa. Public chestia asta si ma apuc de lucru. Urata treaba, munca…

Ploua de cateva zile, iar eu acum stau in casa si scriu aici in loc sa-mi scriu lucrarile partiale. Ma gandeam cum naiba nu se ineaca toate furnicile cand ploua. Unde se ascund ? Sunt sigur ca oricum la fiecare ploaie se ineaca macar cateva sute de mii de furnici, global vorbind. Mai ales ca ele n-au alarma aeriana care sa le avertizeze in caz de catastrofa naturala. Vine ploaia si le ineaca. Si in New Orleans vine o furtuna, omoara cateva sute de oameni si toata lumea vede la TV, mama ce catastrofa, etc. La urma urmei de ce e viata unui om mai importanta decat viata unei furnici ? E o chestie de perspectiva. Daca esti om ti se pare ca esti mai important decat furnicile, dar daca esti furnica ? Daca esti furnica si te ploua si scapi cu greu dar iti moare tot musuroiul, ce te faci ? Furnicile se recunosc intre ele ? Cum naiba, sunt mii, si arata toate la fel. Adica daca esti furnica poate sa-ti moara familia si tu sa nu stii ? Banuiesc ca chestia asta genereaza tot felul de probleme.

Asta e genul de lucruri la care ma gandesc cand ma uit pe pereti. E interesant sa te uiti pe pereti pana cand iti dai seama ca proverbialii cai verzi nu apar niciodata, dupa care devine deprimant si te gandesti la alte chestii, cum ar fi furnicile. Dar uite, e un subiect interesant de conversatie. Poti vorbi despre furnici, e mai interesant decat sa vorbesti despre cacaturi cotidiene cum ar fi vremea sau politica. Putina lume stie sa poarte discutii interesante, sau macar placute. Poate ca nu e interesant sa vorbesti despre pasta de dinti, dar toti se amuza cand le spun preocuparea mea : te speli inainte sau dupa micul dejun ? Daca te speli inainte, ramai cu cereale intre dinti, si pana la pranz iti pute gura. Daca te speli dupa, inghiti toate bacteriile care s-au inmultit de zor la tine-n gura toata noaptea. Asa ca eu acum ma spal si inainte si dupa. Dar ma gandesc ca o sa-mi iau apa de gura cu care sa ma clatesc inainte, ca sa nu mai pierd vremea cu periatul de doua ori, mai ales ca tocmai am citit pe o pasta de dinti ca nu e bine s-o folosesti de mai mult de 3 ori pe zi, mai mult de 3 luni consecutiv.

Nu pricep care-i faza cu vremea si politica. Poate din cauza ca nu ma uit la televizor. Ma uit doar pe Discovery din cand in cand. Dar de ce  trebuie lumea sa vorbeasca despre vreme si politica ? Nimeni nu pare cu adevarat interesat de subiectele astea dar toata lumea le discuta ca si cum soarta lumii depinde de temperatura de vineri dupa-amiaza. Discutati, ma, chestii interesante. Orice poate fi fascinant daca privesti cum trebuie. Cred ca problema nu e de fapt lipsa de subiecte de discutii ci jena cand te intalnesti cu o persoana pe care n-o cunosti deloc, sau n-o cunosti bine. E cunoscuta situatia pentru ca se intampla in fiecare zi.

Salut, ce mai faci, bine ? Da, bine, si tu ? Merge treaba la facultate ? Da, merge. E frig azi. Da, e frig. Bine, hai ca mai vorbim. Pa-pa !

Bleah. Pierdere de vreme si cacat in pantaloni. Macar ai si tu ceva entuziasm, ba ! Am avut in scoala generala un profesor de istorie pe care tot timpul il intrebau colegii ce mai face, pentru ca era foarte tonic. Facea un gest circular cu mana si zicea « De la foarte bine in sus ! ». Si era batran. Un fost coleg s-a intalnit cu el cu cateva zile inainte sa moara, acum cativa ani, si mi-a povestit apoi ca la fel i-a raspuns : « De la foarte bine in sus ! ». Cica avea probleme cu inima, dar nu se vedea, sau ma rog, nu stiu eu cum se manifesta problemele cu inima.

Daca ai entuziasm te place lumea. Dar, ma rog, banuiesc ca e greu sa ai entuziasm cand ploua. Mai ales daca esti furnica.

De doua saptamani nu am mai iesit din casa decat avand ca destinatie un anume spital care se afla la cucurigu, in partea cealalta a Bucurestiului. Prima oara am fost la un control unde am aflat ceea ce stiam deja, anume ca am hernie. A doua oara am fost sa ma opereze (si am poposit vreo doua zile), a treia oara am fost la control, iar a patra oara - ieri - am fost ca sa-mi scoata firele. Spitalul, ca in Romania, stie toata lumea. Spagi multe si marunte ca sa fii bagat in seama. Norocul meu cu chirurgul, un fost coleg de liceu de-al lui tata. Asistentele insa nu se uitau la tine fara o mica “atentie”. De regula se dau 5 lei per favor, 10 lei daca e ceva nasol (cum ar fi sa te impinga cu scaunul pana la buda in capatul celalalt al culoarului). Una peste alta, de operatie am scapat, dar nu si de anumite complicatii, motiv pentru care a trebuit sa stau in pat si a doua saptamana, chiar daca teoretic ar fi trebuit sa pot deja sa fac flotari intr-o mana. Teoretic; practic, n-am putut niciodata sa fac flotari intr-o mana. De fapt nici in doua maini nu mi-a fost usor. Oricum ideea este ca n-am iesit din casa de doua saptamani, timp in care 99% din timp mi l-am petrecut in pat, iar acum, de la toata aceasta lipsa de activitate, ma simt legumic.

(ca o leguma)

Dpdv psihic, bineinteles. Nu ca as fi stat degeaba uitandu-ma pe pereti, am vazut filme, seriale, am citit, m-am jucat pe calculator, dar parca m-as urni din loc ceva mai mult decat pana la buda si inapoi. Ah, si nimic nu se compara cu o discutie fata in fata. A mai trecut taica-meu pe la mine cate 5 minute sa vada ce mai fac, dar azi a venit un amic pe la mine si a stat vreo doua ore. Parca imi venea sa tastez cand voiam sa-i zic ceva. Al naibii Messenger.

Mersul, vorbitul, chestii banale pe care le subestimam. Toata lumea ar trebui sa stea in pat,timp de doua saptamani ca sa-si dea seama cat de importante sunt aceste lucruri.. si toata lumea ar trebui sa nu manance 3 zile. Cand am fost operat, n-am avut voie sa mananc nimic cam 20 de ore inainte de operatie si nici doua zile dupa operatie. Mi-au pus o perfuzie cu 2 litri de glucoza si unul de sare si atat. In a doua noapte am visat numai mancare (zero sex! uimitor). In a treia zi mi se parea apetisanta si perna.

De vreo doua zile mi-e mai bine si sper ca luni sa ma pot duce la facultate. Niciodata n-am vrut sa merg la facultate mai mult decat acum. De fapt, niciodata n-am vrut sa merg la facultate. Insa acum, perspectiva unui curs de 3 ore in care trebuie sa ascult un profesor insipid cum vorbeste intr-un limbaj pe care nu-l inteleg despre niste chestii care nu ma intereseaza.. nu arata deloc rau.