O expresie care a devenit cliseu este “a-ti trai viata la maxim.” Mie asta imi sugereaza alcool, droguri si sex fara discriminare, de genul “poate ca n-are dinti in gura, dar macar nu pute.” Dar parca acest “maxim” ar trebui sa insemne altceva. Am sa vorbesc din nou despre timp. Nu stiu cum fac dar tot la timp ajung, pesemne e important pentru mine. Dar nu vi se pare si voua ca e cam prea usor trecut cu vederea faptul ca timpul pe care-l avem la dispozitie e limitat ? Adica, eu am frisoane cand stau si ma gandesc ca dupa un timp voi inceta sa mai exist. Si nu stiu daca exista ceva dupa moarte dar atitudinea « lasa ca nu e un capat de lume, mai e si viata de apoi » mi se pare, sa zicem, oarecum nerezonabila. (o idiotenie, zice Ursone care bea bere si se uita la televizor.)

Ce e si mai nasol e ca nu stii de fapt cand ai sa mori. Si cu totii ne purtam de parca o sa traim pentru totdeauna. Ne facem planuri, invatam, dam examene, luam diplome, muncim, facem toate aceste lucruri, pentru ca asa face toata lumea, si le facem de parca ar fi ceva inevitabil si firesc. Le facem pentru ca avem impresia ca in felul asta o sa ajungem undeva unde o sa fie bine.

Insa cat de bine poate sa fie acolo, daca, pentru a-ti asigura traiul, cel putin o treime din el ti-l petreci muncind – adica facand acelasi lucru in mod repetat, de cele mai multe ori inchis intre patru pereti? Ma apuca groaza cand aud cum unii se resemneaza cu postura asta. Se angajeaza pe salarii relativ bune, dupa care fac credit la banca pentru a-si cumpara apartament si masina. Credit pe 20, 30 de ani. Iar din acest moment viata lor a luat sfarsit. Trebuie sa munceasca in continuare pentru a-si putea plati apartamentul si masina.

Cand muncesti 8 ore pe zi, in orasele mari, cel putin inca o ora zilnic o petreci pe drum. Un somn sanatos dureaza 8 ore pe noapte. 24 – (8 + 9) = 7. In alea 7 ore trebuie sa si mananci, sa te speli, sa faci cumparaturi, sa faci curat prin casa, sa platesti facturi, in fine, intreaga suita de chestii administrative. Mai trebuie sa te si relaxezi. In general te relaxezi seara, in fata televizorului. Nu mai ai timp si nici chef sa faci alte chestii. Faci destui bani incat sa te poti relaxa comod seara in fata televizorului, in weekend sa-ti permiti cate o iesire pe ici, pe colo si o saptamana pe an cat ai concediu sa mergi la mare.

Cand in sfarsit ti-ai platit creditul, daca n-ai murit inca intr-un accident sau din alte motive neprevazute, ai putea teoretic sa renunti la job si sa te apuci sa faci si altceva. Dar nu stii sa faci nimic altceva. In plus, acum ai o familie de intretinut. Ai 50 de ani, nevasta/sot si 2,5 copii. Aveai potential, dar ai sfarsit tot in mediocritate.

Scenariul de mai sus ar trebui sa ne sperie mai mult decat orice altceva. Si asta pentru ca nu e doar posibil, ci si probabil sa il traim. In primul rand, pentru ca foarte putini dintre noi stiu exact ce vor in locul acestui scenariu. In al doilea rand, orice inceput de cariera te pune pe un fagas de pe care iti e foarte greu sa iesi (mai ales in cazul angajamentelor financiare, e.g. creditul de mai sus.) Apoi, inceputul unei cariere, sau cel putin un job, e inevitabil – nu poti sta pe banii parintilor prea mult timp dupa ce termini facultatea… nu se face. Si, in ultimul rand: cati dintre noi suntem destul de intreprinzatori, cati dintre noi suntem dispusi sa renuntam la comoditate si sa riscam in mod repetat, sa ne dam peste cap pana ne iese ceva?

Pentru ca sa-ti „traiesti viata la maxim”, sa faci ceea ce vrei, ceea ce te implineste, ceea ce-ti face placere – ai nevoie de doua chestii: timp si bani. Exista mai multe modalitati de a face bani, si toate folosesc timpul ca materie prima. Job-ul este cel mai cunoscut si in acelasi timp cel mai ineficace procedeu prin care timpul se transforma in bani. Avantajul la acest procedeu este siguranta lui. Tunul, pe de alta parte, nu e deloc sigur, e riscant, poate fi si ilegal, dar e foarte eficient – intr-un timp foarte scurt poti face foarte multi bani. O cale de compromis este biznisul… dar despre avantajele si dificultatile acestei optiuni, in episodul urmator!

Sunt fericit! Zice Autorul ca de acum imi va publica raspunsurile la intrebarile cele mai interesante pe prima pagina! S-a hotarat sa faca asta cand a vazut cat am scris la raspunsul asta. Nu am vrut sa scriu atat, insa mi-a placut mult filmul si fara sa-mi dau seama m-am intins in explicatii. Pentru cine nu l-a vazut inca: nu citi mai departe!

Pe 8 Februarie 2008, como a intrebat:
draga ursone, ai inteles finalu de la no country for old men?

Draga como,
Si eu am ramas paf la final! Mi-am zis: ce, asta e tot?! Insa stiind ca trebuie sa-ti raspund, am mai urmarit o data unele faze, am baut un ceai verde cu miere, (mmm, miere!) am contemplat diferite interpretari si am ajuns la urmatoarea. Cred ca tot filmul trebuie urmarit din perspectiva serifului Ed, chiar daca mare parte din timp Llewelyn pare a fi eroul principal. De fapt chiar la inceput avem un indiciu in sensul asta si o explicatie a ideii filmului: Ed se gandeste la “old timers”, serifii de demult, care nici macar nu aveau pistol la ei, nu aveau nevoie. In zilele noastre, in schimb, e cu totul altceva: isi aminteste de un tanar care omorase o fata de 14 ani fara niciun motiv si care ii spusese ca daca ar fi eliberat, ar omori din nou. Ca abia astepta sa ajunga in iad. Seriful e contrariat: “I don’t know what to make of that. I certainly don’t.”

Din acest motiv, aflam mai tarziu ca planuieste de ceva timp sa se pensioneze. Nu fiindca ar fi prea batran, ci pentru ca pur si simplu… nu mai intelege lumea! Nu-l deranjeaza riscul mortii, inerent de altfel profesiei lui, ci faptul ca nu mai stie pentru ce si-l asuma. “I don’t want to push my chips forward and go out and meet something that I don’t understand.” Iar acest ceva necunoscut este reprezentat in film de Anton, tipul cel rau cu coafura gay. Pana la sfarsitul filmului nici seriful si nici noi nu ne dam seama ce-l motiveaza de fapt. Nu stim daca urmareste banii, daca e nebun, daca omoara din placere sau din principiu. E semnificativa scena de la motel, pe care o vedem prin ochii serifului, atunci cand il gaseste pe Llewelyn mort. E un haos din care nu pricepem nimic, si nici nu trebuie, pentru ca nici seriful nu intelege ce s-a intamplat. Nu-i asa ca-i enervant cum “eroul” de pana atunci moare subit si nici nu vedem cum? Dar asta e si ideea - sa vedem prin ce trece Ed, cum se naruie lumea care avea sens pentru el si e inlocuita de una lipsita de noima.

Substratul asta se complica atunci cand Ed il viziteaza pe Ellis, ajutorul de serif al bunicului sau, care paralizase dupa ce fusese impuscat la datorie. Tipul ii povesteste cum “Uncle Mac” fusese impuscat in 1909 de niste indieni, tot fara niciun sens. Concluzia e ca “What you got ain’t nothing new.” si “You can’t stop what’s coming.” Si uite asa ajungem la final, unde Ed si-a dat demisia si se plictiseste pe acasa. Nu voiam sa intru in toata explicatia asta de pana acum, dar fara ea nu puteam interpreta visul lui Ed. In vis, Ed calareste cu taica-sau in vremurile de demult. E frig si intuneric. Taica-sau trece pe langa el, cu capul in pamant, ducand o flacara. Putem interpreta simbolurile astea in mai multe feluri, insa toate sunt aproximativ similare: frigul poate fi raul din lume, intunericul poate fi necunoscutul, flacara poate fi dreptatea sau cunostinta etc. Nu am la indemana un dictionar de simboluri insa sigur sunt pe aproape! Mai important e ca Ed avea in vis siguranta faptului ca taica-sau urma sa faca undeva un foc, unde sa-l astepte pe el. Deci un loc luminos si cald, un loc al sigurantei. Insa Ed se trezeste (dublu sens: se trezeste din somn si se trezeste la realitate) si isi da seama ca acest loc nu exista, sau cel putin ca el nu se afla acolo.

Si cu asta, bastalavista!

M-a inspirat sa scriu observatiile de mai jos acest entry interesant al Anei.

Ce atitudine ai fata de cersetori? Le dai sau nu le dai? Daca le dai, o faci pentru ca ti-e mila de ei, pentru ca ti se pare ca e datoria morala a celor bogati sa-i ajute pe cei saraci, sau pentru ca sa-ti creasca sansele sa ajungi in rai? Daca nu le dai, iti trece dres prin cap fraza „la munca, nu la intins mana”?

Eu inaintez ideea ca cersetoria este o meserie. Tiganusul din metrou cu catelul in brate, baba imbracata rapanos care ti se pare ca abia se tine intr-un toiag de lemn, barbosul cu picioarele taiate, tiganca cu copilul in brate… toti sunt la job! In metrou, la colt de strada, la semafor sau in fata garii, ei sunt la locul de munca. Lumea nu intelege asta si se enerveaza din cauza lor sau ii compatimeste dandu-le bani, contribuind astfel la perpetuarea profesiei lor.

Unii dau tot timpul, fie din motive religioase, fie dintr-un sentiment de mila, fie pentru ca actele de caritate ii fac sa se simta bine. Acestia sunt preferatii cersetorilor si reprezinta de fapt target-ul lor. Tiganul nu invoca zeci de sfinti pentru ca este credincios. Nu vine cu bebeul dupa el pentru ca n-are unde sa-l lase. Nu vine cu catelusul pentru ca-i place sa-l ingrijeasca. Toate acestea sunt strategiile lor de marketing. La fel ca orice reclama de la televizor, toate aceste strategii au ca scop influentarea afectiva a publicului-tinta. Treaba cersetorilor este sa-i sensibilizeze pe acei oameni preponderent religiosi si/sau naivi. Acestia sunt clientii principali, care vor cumpara de la cersetori puncte de mantuire, puncte de importanta-de-sine si puncte de usurare-de-constiinta.

Altii nu dau tot timpul, ci doar in anumite cazuri. „I-am dat ca e batran, uite, cerseste cu reteta de medicamente”. Problema ramane aceeasi. Nu spun ca nu exista rare exceptii, oameni batuti de soarta care sunt nevoiti sa cerseasca pentru a avea bani de mancare. Insa gandeste-te: cati cersetori muritori de foame ai vazut? Sau macar slabi? Adevarul e ca majoritatea cersetorilor batrani fac in continuare ceea ce probabil ca au facut toata viata, pentru ca numai la asta sunt buni, si pentru ca in… bransa lor, in aria lor profesionala nu se da pensie. Sigur ca isi iau si medicamente cu o parte din banii castigati, la fel ca orice alti batrani. Si sigur ca fara sa i se dea, fie s-ar reprofila, fie ar muri de foame – la fel ca orice alt om al muncii. Insa cu siguranta nici un cersetor nu o duce nici pe departe la fel de prost cum crede lumea.

In concluzie, este absurd sa-i ceri cersetorului de profesie sa munceasca, pentru ca o face deja. Aia e meseria lui. Iar daca te face sa te simti bine sa-i dai, da-i! Dar tine minte ca cei care dau sunt motivul pentru care exista de fapt cersetori – fara acesti „oameni milostivi”, cersetoria nu ar mai fi rentabila… s-ar ofili si, pana la urma, ar disparea.

Aplauze! Urale! Muzica! Sampanie! Jimmy Jump!

Astazi am placerea sa inaugurez o noua sectiune a acestui site. Bunul meu prieten si consilier, prof. dr. Ursone, a acceptat invitatia mea de a lua parte la fenomenul Ex Modus si va realiza propria lui rubrica, unde voi, cititorii nostri fideli, veti putea beneficia de intelepciunea lui nemarginita, punandu-i intrebari si cerandu-i sfaturi in legatura cu problemele care ve framanta. De exemplu, oare te poti spanzura cu ata dentara?

Afla acum! Intreaba-l pe Ursone!

The devil did it.

Holy Brahmin!
In urma cu cel mult o luna am ajuns pe site-ul oficial al Globetrottersilor dupa ce vazusem niste filmulete cu ei pe Iutub. Nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut ca urmau sa vina in Romania in primavara; data exacta inca era to be announced, ceea ce mi-a mai redus din erectie.* Adica, deci, prin urmare, nu era nimic batut in cuie.

Aproape ca uitasem de eveniment cand, lo and behold, dau azi un search pe Google care-mi releva implinirea dorintei: data: 17 martie, locul: Sala Polivalenta. Biletele costa 45, respectiv 65 de lei pentru locurile de oameni normali si 300 de lei pentru burtosii cu gipan care vin ca da bine sa fii vazut la event-uri.

Pentru cine nu stie cine sunt Harlem Globetrotters, Google is your friend. Sau si mai bine, YouTube. Lenesii click aici. Luati bilete cat mai sunt locuri bune, eu abia am reusit sa gasesc doua locuri alaturate. See you courtside!

* Da, se intampla si in momente non-sexuale. De exemplu la coada la shaorma, cand ti se iau la tranta matele de foame.

Femeilor le place sa spuna ca barbatii sunt insensibili, insa, in traducere libera din femeiasca in romana, asta inseamna de fapt ceva de genul „barbatii nu ne pot citi gandurile”, ceea ce e un lucru evident pentru orice barbat, dar cam ciudat pentru femei, care pot citi ganduri in mod natural inca de la nastere. Lucrul asta produce o bariera in comunicare, rezultand un sentiment de frustrare de ambele parti, mai ales in cadrul relatiilor.

Ca rezultat al acestui fapt, multi barbati, cum ar fi acesta, inteleg in mod eronat prin cuvantul „sensibilitate” faptul ca trebuie sa-si taie jos boasele pentru a fi pe plac femeilor. Renunta astfel la orice urma de barbatie si la toate activitatile de care ne putem bucura numai pentru ca avem coaie: violenta fara sens in toate formele ei, fotbalul, berea strong si filmele porno.

La cealalta extrema, exista acei barbati care, tot in contextul frustrarii mentionate mai sus, renunta la a incerca sa mai inteleaga femeia, nu mai incearca sa se adapteze situatiei existente si devin astfel misogini. Problema comunicarii intre sexe devine problema lor, a femeilor, niste curve toate. Acesti barbati isi reprima sexualitatea si isi canalizeaza energia catre activitati super-competitive si/sau super-barbatesti. Vezi figura 2.

Unele femei, care nu inteleg comportamentul acestor barbati, ajung din cauza lor la concluzia ca toti barbatii sunt porci. De aici, problema se amplifica, deoarece rezultatul unei interactiuni cu o alta persoana este intotdeauna pozitiv sau negativ in functie de asteptari. Cu alte cuvinte, daca te astepti sa fie curva, vei avea atitudine de porc, iar ea va fi curva in consecinta. Si invers.

Insa daca va asteptati sa va ofer o solutie, nu aveti noroc.

Din ciclul “Baba si mitraliera”, episodul de azi: Ai grija de la cine primesti sfaturi.

Sunt fan al serialului Heroes, insa fiind plecat atata timp, am ramas in urma… undeva pe la episodul 19 al primului sezon. M-am gandit sa revad episodul 18 ca sa-mi amintesc tot ce se intamplase, inainte sa merg mai departe… si astfel am revazut o scena care ma pusese pe ganduri si data trecuta. Un tip presupus malefic (Mr. Linderman, pentru cei care urmaresc serialul) se gaseste in situatia de a fi amenintat cu arma de unul dintre cei buni (Petrelli ăl mare). Si, dupa cum fac toate personajele negative in acest gen de situatie in loc sa faca-n pantaloni, tipul incepe un discurs elaborat despre un subiect profund:

You see, I think there comes a time when a man has to ask himself whether he wants a life of happiness or a life of meaning […]You can’t have both, two very different paths. To be truly happy, a man must live absolutely in the present. No thought of what has gone before and no thought of what lies ahead. But [for] a life of meaning, a man is condemned to wallow in the past and obsess about the future.

Uh, acum ca m-am uitat iar la secventa cu pricina observ ca Petrelli nu scosese inca arma. Whatever. Ceea ce conteaza e ideea: o viata fericita sau o viata cu insemnatate? Chiar nu le putem avea pe amandoua?

In Matrix, Morpheus ii ofera lui Neo posibilitatea de a alege intre doua pastile: cea albastra, care va aduce lucrurile inapoi la normal, Neo urmand sa fie lasat in Matrix, sa-si traiasca viata relativ tihnita pe care-o cunoscuse pana atunci, in ignoranta totala fata de ceea ce se intampla in Realitate (in fond, ceea ce nu stii nu te poate rani, nu?) si cea rosie, care il va scoate din Matrix si ii va arata o realitate crunta, marcata de sacrificiul de sine si lupta pentru perpetuarea Adevarului. Ghiciti pe care o alege Neo, avand in vedere ca au existat 2 sequel-uri.

Fericirea este asociata cu ignoranta, iar insemnatatea este legata de cunoastere. Gasim referinte la opozitia acestor concepte in foarte multe texte, vechi si noi. Cele mai cunoscute sunt vechi. Adam si Eva au fost izgoniti din Eden, unde traiau intr-o beatitudine idilica, pentru ca au gustat din pomul cunostintei binelui si raului. Au refuzat fericirea, vrand sa cunoasca, iar Dumnezeu i-a pedepsit. You can’t have both. De aici concluzia ca Dumnezeu te vrea prost, iar omul prost, dupa cum stim, e usor manipulabil. Sa mai zica cineva ca Biblia e apolitica.

In greaca exista termenul eudaimonia, care este tradus cel mai des ca insemnand „fericire”, insa care inseamna in mod literal „bunastarea sufletului”. Se pare ca pe vremea lui Pazvante, de fapt chiar cu vreo 1800 de ani inainte, se discuta mult despre cum se atinge aceasta bunastare. Aristotel o considera ca fiind scopul fundamental al omului pe Pamant, si credea ca deriva dintr-o combinatie de virtute (adica: integritate, cinste, discernamant s.a.) si cunoastere. Alt individ, Epicur (hă hă hă, am zis cur) vine cu definitia lui: fericirea e placere. Ce fel de placere? Nu conteaza. Cata? Cu cat mai multa, cu atat mai bine. Asadar, cam aceeasi dezbatere care va produce un blockbuster 2300 de ani mai tarziu.

Dar exista o diferenta importanta. Aristotel este mai optimist decat Linderman sau Morpheus, prin aceea ca vede si in „pilula rosie” fericire. Doar ca nu este vorba de fericirea „pasiva”, sinonima cu placerea, ci de un alt fel de fericire – o fericire care nu este urmarita ca scop in sine, ci care este rezultatul indirect al traiului virtuos, dedicat unui ideal.

Exista oare aceasta forma de fericire? Sau suntem condamnati, fie la o ignoranta comoda, confortabila dar fara sens, fie la o lupta continua, plina de sens dar lipsita de tihna?

Nu am putut sa nu raspund la acest articol din etern imbecilul tabloid Libertatea.