M-a inspirat sa scriu observatiile de mai jos acest entry interesant al Anei.

Ce atitudine ai fata de cersetori? Le dai sau nu le dai? Daca le dai, o faci pentru ca ti-e mila de ei, pentru ca ti se pare ca e datoria morala a celor bogati sa-i ajute pe cei saraci, sau pentru ca sa-ti creasca sansele sa ajungi in rai? Daca nu le dai, iti trece dres prin cap fraza „la munca, nu la intins mana”?

Eu inaintez ideea ca cersetoria este o meserie. Tiganusul din metrou cu catelul in brate, baba imbracata rapanos care ti se pare ca abia se tine intr-un toiag de lemn, barbosul cu picioarele taiate, tiganca cu copilul in brate… toti sunt la job! In metrou, la colt de strada, la semafor sau in fata garii, ei sunt la locul de munca. Lumea nu intelege asta si se enerveaza din cauza lor sau ii compatimeste dandu-le bani, contribuind astfel la perpetuarea profesiei lor.

Unii dau tot timpul, fie din motive religioase, fie dintr-un sentiment de mila, fie pentru ca actele de caritate ii fac sa se simta bine. Acestia sunt preferatii cersetorilor si reprezinta de fapt target-ul lor. Tiganul nu invoca zeci de sfinti pentru ca este credincios. Nu vine cu bebeul dupa el pentru ca n-are unde sa-l lase. Nu vine cu catelusul pentru ca-i place sa-l ingrijeasca. Toate acestea sunt strategiile lor de marketing. La fel ca orice reclama de la televizor, toate aceste strategii au ca scop influentarea afectiva a publicului-tinta. Treaba cersetorilor este sa-i sensibilizeze pe acei oameni preponderent religiosi si/sau naivi. Acestia sunt clientii principali, care vor cumpara de la cersetori puncte de mantuire, puncte de importanta-de-sine si puncte de usurare-de-constiinta.

Altii nu dau tot timpul, ci doar in anumite cazuri. „I-am dat ca e batran, uite, cerseste cu reteta de medicamente”. Problema ramane aceeasi. Nu spun ca nu exista rare exceptii, oameni batuti de soarta care sunt nevoiti sa cerseasca pentru a avea bani de mancare. Insa gandeste-te: cati cersetori muritori de foame ai vazut? Sau macar slabi? Adevarul e ca majoritatea cersetorilor batrani fac in continuare ceea ce probabil ca au facut toata viata, pentru ca numai la asta sunt buni, si pentru ca in… bransa lor, in aria lor profesionala nu se da pensie. Sigur ca isi iau si medicamente cu o parte din banii castigati, la fel ca orice alti batrani. Si sigur ca fara sa i se dea, fie s-ar reprofila, fie ar muri de foame – la fel ca orice alt om al muncii. Insa cu siguranta nici un cersetor nu o duce nici pe departe la fel de prost cum crede lumea.

In concluzie, este absurd sa-i ceri cersetorului de profesie sa munceasca, pentru ca o face deja. Aia e meseria lui. Iar daca te face sa te simti bine sa-i dai, da-i! Dar tine minte ca cei care dau sunt motivul pentru care exista de fapt cersetori – fara acesti „oameni milostivi”, cersetoria nu ar mai fi rentabila… s-ar ofili si, pana la urma, ar disparea.

Aplauze! Urale! Muzica! Sampanie! Jimmy Jump!

Astazi am placerea sa inaugurez o noua sectiune a acestui site. Bunul meu prieten si consilier, prof. dr. Ursone, a acceptat invitatia mea de a lua parte la fenomenul Ex Modus si va realiza propria lui rubrica, unde voi, cititorii nostri fideli, veti putea beneficia de intelepciunea lui nemarginita, punandu-i intrebari si cerandu-i sfaturi in legatura cu problemele care ve framanta. De exemplu, oare te poti spanzura cu ata dentara?

Afla acum! Intreaba-l pe Ursone!

The devil did it.

Holy Brahmin!
In urma cu cel mult o luna am ajuns pe site-ul oficial al Globetrottersilor dupa ce vazusem niste filmulete cu ei pe Iutub. Nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut ca urmau sa vina in Romania in primavara; data exacta inca era to be announced, ceea ce mi-a mai redus din erectie.* Adica, deci, prin urmare, nu era nimic batut in cuie.

Aproape ca uitasem de eveniment cand, lo and behold, dau azi un search pe Google care-mi releva implinirea dorintei: data: 17 martie, locul: Sala Polivalenta. Biletele costa 45, respectiv 65 de lei pentru locurile de oameni normali si 300 de lei pentru burtosii cu gipan care vin ca da bine sa fii vazut la event-uri.

Pentru cine nu stie cine sunt Harlem Globetrotters, Google is your friend. Sau si mai bine, YouTube. Lenesii click aici. Luati bilete cat mai sunt locuri bune, eu abia am reusit sa gasesc doua locuri alaturate. See you courtside!

* Da, se intampla si in momente non-sexuale. De exemplu la coada la shaorma, cand ti se iau la tranta matele de foame.

Femeilor le place sa spuna ca barbatii sunt insensibili, insa, in traducere libera din femeiasca in romana, asta inseamna de fapt ceva de genul „barbatii nu ne pot citi gandurile”, ceea ce e un lucru evident pentru orice barbat, dar cam ciudat pentru femei, care pot citi ganduri in mod natural inca de la nastere. Lucrul asta produce o bariera in comunicare, rezultand un sentiment de frustrare de ambele parti, mai ales in cadrul relatiilor.

Ca rezultat al acestui fapt, multi barbati, cum ar fi acesta, inteleg in mod eronat prin cuvantul „sensibilitate” faptul ca trebuie sa-si taie jos boasele pentru a fi pe plac femeilor. Renunta astfel la orice urma de barbatie si la toate activitatile de care ne putem bucura numai pentru ca avem coaie: violenta fara sens in toate formele ei, fotbalul, berea strong si filmele porno.

La cealalta extrema, exista acei barbati care, tot in contextul frustrarii mentionate mai sus, renunta la a incerca sa mai inteleaga femeia, nu mai incearca sa se adapteze situatiei existente si devin astfel misogini. Problema comunicarii intre sexe devine problema lor, a femeilor, niste curve toate. Acesti barbati isi reprima sexualitatea si isi canalizeaza energia catre activitati super-competitive si/sau super-barbatesti. Vezi figura 2.

Unele femei, care nu inteleg comportamentul acestor barbati, ajung din cauza lor la concluzia ca toti barbatii sunt porci. De aici, problema se amplifica, deoarece rezultatul unei interactiuni cu o alta persoana este intotdeauna pozitiv sau negativ in functie de asteptari. Cu alte cuvinte, daca te astepti sa fie curva, vei avea atitudine de porc, iar ea va fi curva in consecinta. Si invers.

Insa daca va asteptati sa va ofer o solutie, nu aveti noroc.

Din ciclul “Baba si mitraliera”, episodul de azi: Ai grija de la cine primesti sfaturi.

Sunt fan al serialului Heroes, insa fiind plecat atata timp, am ramas in urma… undeva pe la episodul 19 al primului sezon. M-am gandit sa revad episodul 18 ca sa-mi amintesc tot ce se intamplase, inainte sa merg mai departe… si astfel am revazut o scena care ma pusese pe ganduri si data trecuta. Un tip presupus malefic (Mr. Linderman, pentru cei care urmaresc serialul) se gaseste in situatia de a fi amenintat cu arma de unul dintre cei buni (Petrelli ăl mare). Si, dupa cum fac toate personajele negative in acest gen de situatie in loc sa faca-n pantaloni, tipul incepe un discurs elaborat despre un subiect profund:

You see, I think there comes a time when a man has to ask himself whether he wants a life of happiness or a life of meaning […]You can’t have both, two very different paths. To be truly happy, a man must live absolutely in the present. No thought of what has gone before and no thought of what lies ahead. But [for] a life of meaning, a man is condemned to wallow in the past and obsess about the future.

Uh, acum ca m-am uitat iar la secventa cu pricina observ ca Petrelli nu scosese inca arma. Whatever. Ceea ce conteaza e ideea: o viata fericita sau o viata cu insemnatate? Chiar nu le putem avea pe amandoua?

In Matrix, Morpheus ii ofera lui Neo posibilitatea de a alege intre doua pastile: cea albastra, care va aduce lucrurile inapoi la normal, Neo urmand sa fie lasat in Matrix, sa-si traiasca viata relativ tihnita pe care-o cunoscuse pana atunci, in ignoranta totala fata de ceea ce se intampla in Realitate (in fond, ceea ce nu stii nu te poate rani, nu?) si cea rosie, care il va scoate din Matrix si ii va arata o realitate crunta, marcata de sacrificiul de sine si lupta pentru perpetuarea Adevarului. Ghiciti pe care o alege Neo, avand in vedere ca au existat 2 sequel-uri.

Fericirea este asociata cu ignoranta, iar insemnatatea este legata de cunoastere. Gasim referinte la opozitia acestor concepte in foarte multe texte, vechi si noi. Cele mai cunoscute sunt vechi. Adam si Eva au fost izgoniti din Eden, unde traiau intr-o beatitudine idilica, pentru ca au gustat din pomul cunostintei binelui si raului. Au refuzat fericirea, vrand sa cunoasca, iar Dumnezeu i-a pedepsit. You can’t have both. De aici concluzia ca Dumnezeu te vrea prost, iar omul prost, dupa cum stim, e usor manipulabil. Sa mai zica cineva ca Biblia e apolitica.

In greaca exista termenul eudaimonia, care este tradus cel mai des ca insemnand „fericire”, insa care inseamna in mod literal „bunastarea sufletului”. Se pare ca pe vremea lui Pazvante, de fapt chiar cu vreo 1800 de ani inainte, se discuta mult despre cum se atinge aceasta bunastare. Aristotel o considera ca fiind scopul fundamental al omului pe Pamant, si credea ca deriva dintr-o combinatie de virtute (adica: integritate, cinste, discernamant s.a.) si cunoastere. Alt individ, Epicur (hă hă hă, am zis cur) vine cu definitia lui: fericirea e placere. Ce fel de placere? Nu conteaza. Cata? Cu cat mai multa, cu atat mai bine. Asadar, cam aceeasi dezbatere care va produce un blockbuster 2300 de ani mai tarziu.

Dar exista o diferenta importanta. Aristotel este mai optimist decat Linderman sau Morpheus, prin aceea ca vede si in „pilula rosie” fericire. Doar ca nu este vorba de fericirea „pasiva”, sinonima cu placerea, ci de un alt fel de fericire – o fericire care nu este urmarita ca scop in sine, ci care este rezultatul indirect al traiului virtuos, dedicat unui ideal.

Exista oare aceasta forma de fericire? Sau suntem condamnati, fie la o ignoranta comoda, confortabila dar fara sens, fie la o lupta continua, plina de sens dar lipsita de tihna?

Nu am putut sa nu raspund la acest articol din etern imbecilul tabloid Libertatea.

Fericirea este o euforie de moment pe care o simtim ocazional, fie cand suntem foarte multumiti de noi pentru ca am realizat ceva extraordinar, fie cand scapam de ceva foarte nasol. Este inutil sa cautam sa fim fericiti, pentru ca fericirea nu este ceva ce se poate obtine. Ceea ce se poate obtine este o stare cvasi-perpetua de multumire si implinire, care va avea ocazional momentele ei de fericire.

Ca sa ne simtim impliniti/multumiti trebuie in primul rand sa fim sanatosi si sa ne aflam intr-un context de siguranta fizica si financiara. Apoi, trebuie sa facem in mod regulat urmatoarele: ceva fizic, ceva intelectual, ceva social, ceva nou, munca, joaca si sex.

Dragostea aduce momente de fericire atunci cand:
- sunt satisfacute conditiile de mai sus;
- partenerii se iubesc in proportii ~egale;
- relatia inca mai ofera fiecarui dintre parteneri ceva nou;
- partenerii sunt independenti.

Independenta partenerilor, mai ales pe plan emotional, este cruciala pentru dragoste, deoarece dragostea necesita provocare, iar cel mai mare inamic al provocarii este dependenta. Cand realizezi ca partenerul este dependent de tine, provocarea dispare.

Banii aduc momente de fericire atunci cand:
- sunt satisfacute conditiile de mai sus;
- provocarea obtinerii banilor este inlocuita cu o alta, sau cu cea a obtinerii si mai multor bani;
- persoana in cauza actioneaza in armonie cu propriile-i valori.

Nemaiavand provocarea imbunatatirii situatiei financiare, multi bogatani devin deprimati. Aceasta pentru ca orice om are nevoie de provocari in viata. Pentru ca omul, pentru a ramane intreg la cap si pentru a fi multumit, are intotdeauna nevoie de cel putin o provocare. Altfel, fiind inzestrat cu inteligenta, isi da seama de propria-i inutilitate si este impins la sinucidere.

Dragostea trebuie sa fie o provocare. Ea dispare in momentul in care, intr-o relatie, unul dintre parteneri ajunge sa-l cunoasca perfect pe celalalt. De aici ideea relativ populara ca trebuie intotdeauna pastrat un oarecare grad de mister, care sa ofere provocarea dezlegarii.

Si ar mai fi ceva. Momentele de fericire sunt ceea ce sunt doar daca te bucuri de ele. Cunosc persoane care nu sunt fericite nici macar in cele mai frumoase clipe, pentru ca se gandesc intotdeauna la ceea ce nu au. Isi fac o imagine in cap despre cum ar trebui sa arate fericirea lor si orice altceva nu-i multumeste. Mai bine, spera la ce e mai bun, dar asteapta-te la ce e mai rau; astfel, orice alt rezultat va veni ca o surpriza placuta. Bucura-te de ce ai, cand poti. Si in acest fel vei fi, pentru intervale mici dar dese, fericit!

NB. Am inceput aceasta dizertatie ca pe un comentariu aici, dar devenise prea lunga, asa ca m-am hotarat sa-i acord propria insemnare.

Ma amuza si ma intristeaza in acelasi timp sa vad cati oameni credinciosi exista. Multi si vehementi, iar eu nu-i inteleg: de ce le vine atat de usor sa creada in niste „fapte” lipsite de orice dovada? Iisus a transformat apa in vin. Moise a despartit Marea Rosie. Mos Craciun s-a strecurat pe horn, iar Fat Frumos a rapus balaurul cu sapte capete. Ce le face pe primele doua mai adevarate?

Si eu am fost credincios, pana am ajuns la varsta cand am inceput sa gandesc singur – sa fi tot avut vreo 9-10 ani. Am aflat ca nu exista Mos Craciun, Iepurasul de Paste, Praslea cel Voinic sau Fat Frumos (desi multe fete continua sa creada ca acesta din urma nu numai ca exista, dar ca-l vor si gasi). Ma asteptam pe atunci in mod natural sa mi se spuna intr-o zi: stii ceva, nici Dumnezeu nu exista, nici Iisus, sunt povesti. Dar am tot asteptat si nu mi-a spus nimeni nimic. Dimpotriva: la scoala faceam religie, unde, sub amenintarea notelor slabe, eram cu totii siliti sa inchinam rugaciuni acestor entitati imaginare.

Desigur ca, o vreme, nu am indraznit sa intrerup rugaciunea de seara. Imi era frica. „Daca, totusi, exista?” imi spuneam eu in mintea mea de pustan. Cuvantul „ateu” imi parea pe atunci sinonim cu „diabolic”. De fapt, nu mi-am bagat picioarele de tot decat tarziu, pe la 16-17 ani, cand mi-am dat seama ca nu mai aveam niciun strop de credinta si totusi imi faceam automat cruce cand treceam prin fata bisericii. Asa ca am hotarat in mod constient sa nu mai fiu ipocrit si sa pun stop acestei sarade.

Exista un motiv pentru care orice religie teista (excludem deci budismul) se bazeaza pe credinta: nu se poate baza pe stiinta. Cu alte cuvinte: nu stii, dar crezi. Nu stii ca un anume Iisus a inviat, nu stii ca a fost progenitura unei entitati supreme, insa asa scrie in niste carti vechi, deci trebuie sa fie adevarat. Or, imi pare rau, dar asta e o tampenie – in cel mai bun caz, e adevarat pentru tine in masura in care crezi cu toata convingerea ca asa a fost.

La limita, este OK sa fii convins ca un anume Noe a strans 10 miliarde de specii de vietuitoare pe o corabie de lemn, sau ca Moise a facut din bat sarpe (si din cacat bici, dar partea asta a fost pesemne omisa). Dar ce faci cu chestiile mai nasoale din „cartea cartilor” pe care trebuie sa le accepti fara discutie daca vrei sa fii crestin adevarat si nu doar un ipocrit? Ce zici de Dumnezeu cand ii testeaza credinta lui Avraam poruncindu-i sa-si omoare unicul fiu? (Geneza 22:2) Sau cand omoara toti intaii nascuti din Egipt? (Exod 12:29) Sau cand spune ca toate vrajitoarele trebuie arse pe rug? (Exod 22:18) Cine naiba mai crede in vrajitoare? Ah, si oare cati dintre noi am pacatuit fara sa o stim, cand ne-am taiat colturile parului si ale barbii? (Levitic 19:27) De fapt, exista atatea prostii in Biblie incat exista un site care numai cu asta se ocupa. Asadar, Biblia e o colectie de povesti de speriat copiii si oamenii slabi de inger.

Cu toate acestea, tin sa spun ca nu sunt ateu. De fapt, in cel mai bun caz, sunt agnostic. Sunt de parere ca in spatele mecanismului lumii care ne inconjoara si din care facem parte exista un ansamblu de energie si reguli pe care eu il numesc simplu Univers. Iar Universul e bun cu mine, fara sa ma rog la el si, mai ales, fara sa ascult de mama – o femeie religioasa, care totusi nu m-a omorat prin lapidare cand eram mic, dupa cum ar fi trebuit s-o faca in concordanta cu Deuteronomul. (21:18-21) Oare va ajunge in iad pentru ca mi-a crutat viata?