X poate fi orice. De cele mai multe ori e iubitul sau iubita. Alteori persoana respectiva si-a facut prieteni noi, a inceput sa castige mai multi bani, s-a mutat din cartier etc. Nu conteaza ce e X. Ce e important este motivul pentru care X reuseste sa indeparteze o persoana de prietenii sai. Iar eu zic ca singurul motiv veritabil pentru care o legatura puternica de prietenie poate avea de suferit este lipsa de caracter. Urmeaza demonstratia. Pam, pam:

In primul rand, cum definim o prietenie buna? (nu spun „adevarata” ca devine si mai incurcata treaba) Pai, zicala este „Prietenul la nevoie se cunoaste”. Asadar un prieten bun este acela care te ajuta cand ai nevoie, acela pe care te poti bizui si in care poti avea incredere. Sigur ca poti sa te simti la fel de bine la o bere si cu prieteni pe care nu te poti bizui. Acestia nu sunt neaparat „prieteni rai” – este OK sa petreci timp si cu ei, daca acest lucru te face sa te simti bine. Este insa important sa stii la ce sa te astepti din partea fiecaruia. Iar asta nu depinde atat de relatia pe care o ai cu acea persoana, ci de caracterul ei.

De fiecare data cand cineva e dezamagit de un prieten, incepe sa spuna chestii de genul „Dar… eram atat de buni prieteni”, „ne cunosteam din copilarie” etc. Sau cand defineste relatia cu un prieten bun, povesteste „prin cate am trecut”, „de cand ne stim”, „cate ne leaga”, dar toate astea nu sunt atat de relevante cand ai nevoie de el. Ce e important este caracterul lui, ca persoana. Daca un prieten te „tradeaza”, acest lucru nu este decat o dovada a lipsei lui de caracter. Deci Iuda nu a fost un tradator, ci doar un om slab. Care avea nevoie de bani, sa-si faca dintii. (nu m-am putut abtine)

Acum, un sfat, care nu e deloc o idee noua, dar e una importanta. Daca vrei un prieten bun si de incredere, alege un barbat. Asta nu inseamna ca nu exista femei de caracter, sau ca toti barbatii sunt de caracter – ar fi grozav, dar nu e cazul nici pe departe. Doar ca femeile tind sa se lase prada sentimentelor pe care le traiesc in momentul respectiv. Iar daca aceste sentimente sunt puternice, uita de toti si toate. De citit si aici… si in alte parti, ca povestile sunt multe, si sigur ati auzit si voi. Mie mi-e lene sa mai caut acum.

In cele din urma, iata ce cuvinte intelepte am avut de zis intr-o noapte pe chat:

: ba
: exista doua teste pentru un prieten
: unu e femeia
: si altu e banu
: ambele sunt teste de caracter
: daca unu iti trage teapa de bani
: sau din cauza unei femei te neglijeaza
: atunci nu e om de caracter
: si deci e un prieten prost

You see, I think there comes a time when a man has to ask himself whether he wants a life of happiness or a life of meaning […]You can’t have both, two very different paths. To be truly happy, a man must live absolutely in the present. No thought of what has gone before and no thought of what lies ahead. But [for] a life of meaning, a man is condemned to wallow in the past and obsess about the future.

Uh, acum ca m-am uitat iar la secventa cu pricina observ ca Petrelli nu scosese inca arma. Whatever. Ceea ce conteaza e ideea: o viata fericita sau o viata cu insemnatate? Chiar nu le putem avea pe amandoua?

In Matrix, Morpheus ii ofera lui Neo posibilitatea de a alege intre doua pastile: cea albastra, care va aduce lucrurile inapoi la normal, Neo urmand sa fie lasat in Matrix, sa-si traiasca viata relativ tihnita pe care-o cunoscuse pana atunci, in ignoranta totala fata de ceea ce se intampla in Realitate (in fond, ceea ce nu stii nu te poate rani, nu?) si cea rosie, care il va scoate din Matrix si ii va arata o realitate crunta, marcata de sacrificiul de sine si lupta pentru perpetuarea Adevarului. Ghiciti pe care o alege Neo, avand in vedere ca au existat 2 sequel-uri.

Fericirea este asociata cu ignoranta, iar insemnatatea este legata de cunoastere. Gasim referinte la opozitia acestor concepte in foarte multe texte, vechi si noi. Cele mai cunoscute sunt vechi. Adam si Eva au fost izgoniti din Eden, unde traiau intr-o beatitudine idilica, pentru ca au gustat din pomul cunostintei binelui si raului. Au refuzat fericirea, vrand sa cunoasca, iar Dumnezeu i-a pedepsit. You can’t have both. De aici concluzia ca Dumnezeu te vrea prost, iar omul prost, dupa cum stim, e usor manipulabil. Sa mai zica cineva ca Biblia e apolitica.

In greaca exista termenul eudaimonia, care este tradus cel mai des ca insemnand „fericire”, insa care inseamna in mod literal „bunastarea sufletului”. Se pare ca pe vremea lui Pazvante, de fapt chiar cu vreo 1800 de ani inainte, se discuta mult despre cum se atinge aceasta bunastare. Aristotel o considera ca fiind scopul fundamental al omului pe Pamant, si credea ca deriva dintr-o combinatie de virtute (adica: integritate, cinste, discernamant s.a.) si cunoastere. Alt individ, Epicur (hă hă hă, am zis cur) vine cu definitia lui: fericirea e placere. Ce fel de placere? Nu conteaza. Cata? Cu cat mai multa, cu atat mai bine. Asadar, cam aceeasi dezbatere care va produce un blockbuster 2300 de ani mai tarziu.

Dar exista o diferenta importanta. Aristotel este mai optimist decat Linderman sau Morpheus, prin aceea ca vede si in „pilula rosie” fericire. Doar ca nu este vorba de fericirea „pasiva”, sinonima cu placerea, ci de un alt fel de fericire – o fericire care nu este urmarita ca scop in sine, ci care este rezultatul indirect al traiului virtuos, dedicat unui ideal.

Exista oare aceasta forma de fericire? Sau suntem condamnati, fie la o ignoranta comoda, confortabila dar fara sens, fie la o lupta continua, plina de sens dar lipsita de tihna?

Ca sa ne simtim impliniti/multumiti trebuie in primul rand sa fim sanatosi si sa ne aflam intr-un context de siguranta fizica si financiara. Apoi, trebuie sa facem in mod regulat urmatoarele: ceva fizic, ceva intelectual, ceva social, ceva nou, munca, joaca si sex.

Dragostea aduce momente de fericire atunci cand:
- sunt satisfacute conditiile de mai sus;
- partenerii se iubesc in proportii ~egale;
- relatia inca mai ofera fiecarui dintre parteneri ceva nou;
- partenerii sunt independenti.

Independenta partenerilor, mai ales pe plan emotional, este cruciala pentru dragoste, deoarece dragostea necesita provocare, iar cel mai mare inamic al provocarii este dependenta. Cand realizezi ca partenerul este dependent de tine, provocarea dispare.

Banii aduc momente de fericire atunci cand:
- sunt satisfacute conditiile de mai sus;
- provocarea obtinerii banilor este inlocuita cu o alta, sau cu cea a obtinerii si mai multor bani;
- persoana in cauza actioneaza in armonie cu propriile-i valori.

Nemaiavand provocarea imbunatatirii situatiei financiare, multi bogatani devin deprimati. Aceasta pentru ca orice om are nevoie de provocari in viata. Pentru ca omul, pentru a ramane intreg la cap si pentru a fi multumit, are intotdeauna nevoie de cel putin o provocare. Altfel, fiind inzestrat cu inteligenta, isi da seama de propria-i inutilitate si este impins la sinucidere.

Dragostea trebuie sa fie o provocare. Ea dispare in momentul in care, intr-o relatie, unul dintre parteneri ajunge sa-l cunoasca perfect pe celalalt. De aici ideea relativ populara ca trebuie intotdeauna pastrat un oarecare grad de mister, care sa ofere provocarea dezlegarii.

Si ar mai fi ceva. Momentele de fericire sunt ceea ce sunt doar daca te bucuri de ele. Cunosc persoane care nu sunt fericite nici macar in cele mai frumoase clipe, pentru ca se gandesc intotdeauna la ceea ce nu au. Isi fac o imagine in cap despre cum ar trebui sa arate fericirea lor si orice altceva nu-i multumeste. Mai bine, spera la ce e mai bun, dar asteapta-te la ce e mai rau; astfel, orice alt rezultat va veni ca o surpriza placuta. Bucura-te de ce ai, cand poti. Si in acest fel vei fi, pentru intervale mici dar dese, fericit!

NB. Am inceput aceasta dizertatie ca pe un comentariu aici, dar devenise prea lunga, asa ca m-am hotarat sa-i acord propria insemnare.