Ce atitudine ai fata de cersetori? Le dai sau nu le dai? Daca le dai, o faci pentru ca ti-e mila de ei, pentru ca ti se pare ca e datoria morala a celor bogati sa-i ajute pe cei saraci, sau pentru ca sa-ti creasca sansele sa ajungi in rai? Daca nu le dai, iti trece dres prin cap fraza „la munca, nu la intins mana”?

Eu inaintez ideea ca cersetoria este o meserie. Tiganusul din metrou cu catelul in brate, baba imbracata rapanos care ti se pare ca abia se tine intr-un toiag de lemn, barbosul cu picioarele taiate, tiganca cu copilul in brate… toti sunt la job! In metrou, la colt de strada, la semafor sau in fata garii, ei sunt la locul de munca. Lumea nu intelege asta si se enerveaza din cauza lor sau ii compatimeste dandu-le bani, contribuind astfel la perpetuarea profesiei lor.

Unii dau tot timpul, fie din motive religioase, fie dintr-un sentiment de mila, fie pentru ca actele de caritate ii fac sa se simta bine. Acestia sunt preferatii cersetorilor si reprezinta de fapt target-ul lor. Tiganul nu invoca zeci de sfinti pentru ca este credincios. Nu vine cu bebeul dupa el pentru ca n-are unde sa-l lase. Nu vine cu catelusul pentru ca-i place sa-l ingrijeasca. Toate acestea sunt strategiile lor de marketing. La fel ca orice reclama de la televizor, toate aceste strategii au ca scop influentarea afectiva a publicului-tinta. Treaba cersetorilor este sa-i sensibilizeze pe acei oameni preponderent religiosi si/sau naivi. Acestia sunt clientii principali, care vor cumpara de la cersetori puncte de mantuire, puncte de importanta-de-sine si puncte de usurare-de-constiinta.

Altii nu dau tot timpul, ci doar in anumite cazuri. „I-am dat ca e batran, uite, cerseste cu reteta de medicamente”. Problema ramane aceeasi. Nu spun ca nu exista rare exceptii, oameni batuti de soarta care sunt nevoiti sa cerseasca pentru a avea bani de mancare. Insa gandeste-te: cati cersetori muritori de foame ai vazut? Sau macar slabi? Adevarul e ca majoritatea cersetorilor batrani fac in continuare ceea ce probabil ca au facut toata viata, pentru ca numai la asta sunt buni, si pentru ca in… bransa lor, in aria lor profesionala nu se da pensie. Sigur ca isi iau si medicamente cu o parte din banii castigati, la fel ca orice alti batrani. Si sigur ca fara sa i se dea, fie s-ar reprofila, fie ar muri de foame – la fel ca orice alt om al muncii. Insa cu siguranta nici un cersetor nu o duce nici pe departe la fel de prost cum crede lumea.

In concluzie, este absurd sa-i ceri cersetorului de profesie sa munceasca, pentru ca o face deja. Aia e meseria lui. Iar daca te face sa te simti bine sa-i dai, da-i! Dar tine minte ca cei care dau sunt motivul pentru care exista de fapt cersetori – fara acesti „oameni milostivi”, cersetoria nu ar mai fi rentabila… s-ar ofili si, pana la urma, ar disparea.

Aproape ca uitasem de eveniment cand, lo and behold, dau azi un search pe Google care-mi releva implinirea dorintei: data: 17 martie, locul: Sala Polivalenta. Biletele costa 45, respectiv 65 de lei pentru locurile de oameni normali si 300 de lei pentru burtosii cu gipan care vin ca da bine sa fii vazut la event-uri.

Pentru cine nu stie cine sunt Harlem Globetrotters, Google is your friend. Sau si mai bine, YouTube. Lenesii click aici. Luati bilete cat mai sunt locuri bune, eu abia am reusit sa gasesc doua locuri alaturate. See you courtside!

* Da, se intampla si in momente non-sexuale. De exemplu la coada la shaorma, cand ti se iau la tranta matele de foame.

Acum ca am locuit pe „afara” o perioada buna de timp si m-am intors in Romania, sunt mai convins decat oricand ca vreau sa plec iar. De unde, inainte, aveam impresia ca eu sunt cel ignorant, ca nu pot intelege din lipsa experientei de ce nu e bine in strainatate, acum stiu ca de fapt cei care mai deunazi imi enuntau argumentele de mai sus razand condescendent sunt cei ignoranti. Pentru ca daca locuiesti cateva luni intr-o tara civilizata – si NU pe post de hot de buzunare sau capsunar – iti dai seama ca argumentele respective sunt cat se poate de aiurea. Hai sa le luam pe rand.

1) Chiar daca am muncit si am invatat de mi-au sarit capacele, pot spune ca am fost, la limita, fericit. Sigur, depinde cum definesti fericirea, iar eu nu o definesc ca pe o stare de sublim ci ca pe o multumire de lunga durata. Prin tarile civilizate merge treaba. Iar cand treaba merge, chiar daca esti doar o mica rotita din sistemul care-o face sa mearga, te simti oarecum satisfacut. Cat timp am lucrat in Romania am fost supus unei serii de frustrari ce au culminat in demisia mea furtunoasa. Orice vrei sa faci si de orice ai nevoie, trebuie sa dai abil din coate, sa vorbesti mieros si sa dai spagi, sa ignori ce-i in jur ca sa nu te enervezi, toate acestea datorita faptului ca, la noi, treaba nu merge.

2) M-am descurcat foarte bine. Cei care nu s-au descurcat au fost cei care nu vorbeau limba. Pentru ca, dupa cum am aratat la punctul precedent, treaba merge: faci rost repede si usor de orice ai nevoie. Ajunge sa ceri. In plus, am mai spus-o intr-un post mai vechi: la IQ ii facem de ras pe toti strainii. Asa ca daca te duce cat de cat capul, te descurci.

3) Nu mi-a fost dor de tara niciun moment. Mi-a fost dor, pe de alta parte, de toti prietenii mei si de familie. Asta e de fapt cea mai nasoala chestie cand esti plecat, mai ales pana apuci sa-ti faci niste prieteni si acolo. Si mi-a mai fost dor de ceva: de stat degeaba. Am avut momente cand imi doream doar sa stau cu cracii in sus si sa nu fac nimic.. si nu puteam din lipsa de timp. Dar, ma rog, e de inteles: sunt un puturos.

4) Nu consider ca am vreo datorie fata de Romania. Sunt sigur ca o sa-mi sara multi in cap pentru afirmatia asta, asa ca ii rog sa ia in considerare faptul ca eu nu sunt patriot. De fapt eu sunt un individualist. Ma cert destul de des cu diversi pe subiectul ungurilor, care – zic ei – vor sa „ne ia” Transilvania. Din pacate, eu n-am fost acolo cand s-au impartit actele de proprietate, asa ca nu consider ca Transilvania e a mea, la fel cum nu ma identific cu acea masa de romani care considera ca e a lor. Asadar, pentru ca nu emit pretentii asupra teritoriului romanesc (poftim, dau bucata mea de pamant simbolic primul patriot care ma injura) si cum diferite elemente ale sistemului romanesc mi-au pus pana acum bete in roate mai degraba decat sa ma ajute, consider ca nu datorez nimic acestei tari. Hai cu globalizarea!

5) Strainii n-au nimic cu romanii, pentru ca strainii in general nu gandesc in termeni etnici: NOI, pe de alta parte, gandim tot timpul in termeni etnici. Tiganii put si fura, ungurii ne fura pamantul, americanii sunt prosti, urati si grasi, francezii sunt snobi etc. Fiecare roman plecat pe afara e in mod constant atins de un complex de inferioritate pe care simte nevoia sa-l ascunda cu opulenta „fitelor” caracteristic romanesti. Are impresia ca este judecat in mod constant de catre strainii printre care se afla si se asteapta sa fie discriminat „din cauza ca e roman”. Calmeaza-te: nimanui nu-i pasa.

Si, de fapt, eu chiar as intelege o oarecare reticenta fata de romani. Avionul cu care m-am intors era plin de „proletari” de cea mai proasta calitate – echivalentul aerian al personalului de Targu Carbunesti. „Proletarii”, adica soiul de tarani urbani de care e plina Romania, puteau si beau, („Da, ba, ceaiul incoace, he-he-he”, referindu-se la o sticla de apa minerala in care se afla o oarecare bautura spirtoasa) vorbeau tare si urat, inclusiv cu stewardesele, care tot amenintau ca ii dau pe mana politiei. Pentru mine zborul a fost un fel de „Welcome home”.

Chiar nu va oftica deloc ca, desi dintre toate tarile
avem cei mai multi copii supradotati, olimpici,
totusi ei vor emigra primii, pentru ca nu e de ei aici,
in timp ce aurolacii, sutii, violatorii, boschetarii,
nu vor emigra niciodata, pentru ca aici e de ei.
RACLA – Asul de Caro