Nu stiu exact cand are loc acel moment crucial, in care un barbat se hotaraste sa se desparta de esenta lui masculina, sperand – ba chiar crezand cu sinceritate – ca acest lucru il va aduce mai aproape de a cuceri obiectul afectiunilor sale din acel moment. De fapt, hotararea in mod sigur nu este una constienta. Nimeni nu-si formuleaza ideea „poate o sa ma vrea daca imi iau adio de la coaie” in acelasi mod in care isi spune ca ar fi cazul sa plateasca factura la telefon ca sa nu i se intrerupa abonamentul.

Din nefericire, se pare ca majoritatea barbatilor sunt foarte buni la platit factura la telefon, dar foarte slabi la cucerit o femeie, daca aceasta din urma le pica cu tronc. Eu dau vina in principal pe filme. In majoritatea productiilor cinematografice cu iz rozaliu de tuberoze si multe inimioare de catifea, procesul prin care fata este curtata include un numar arbitrar de scene in care barbatul se auto-umileste, punandu-se in genunchi, implorand, facand repetate gesturi rasuflat-romantice, pana ce intr-un sfarsit femeia se „lasa” cucerita in urma unei marturisiri din partea tipului, in care acesta renunta oficial la statutul de barbat, jurand devotament etern si dragoste neconditionata. Ce frumos.

Din pacate, realitatea functioneaza un pic altfel si, la fel cum nimeni n-a reusit inca sa construiasca un warp-drive care sa ne propulseze intr-un sistem solar vecin unde sa-i cunoastem pe prietenii nostrii klingonieni, femeile pamantene nu sunt si nici nu vor fi vreodata atrase de genul de comportament emasculat, prezentat in filmele la care ele insele lacrimeaza in secret, dupa ce au aflat ca prietenul lor betiv si neras de o saptamana le-a inselat a saptea oara, dar pe care nu-l pot parasi, pentru ca-l iubesc, desi nici ele nu stiu de ce.

In acest timp, tu, gusterule, (stiti voi care sunteti) o iei in barba iar si iar, consoland-o cu mangaieri atent non-sexuale, sperand ca doar-doar intr-o buna zi aceasta faptura gingasa isi va da seama ca nenorocitul ala nu e bun pentru ea si ca de fapt tu, TU esti printul pe cal alb, cel pe care ea il asteapta si cu care isi va petrece restul zilelor in tihna si fericire; o fericire casta, insa, fiindca prin toata admiratia pe care i-o porti, nu ti-o poti imagina pe Ea facand vreodata actul cel murdar.

Aceasta situatie e mult mai raspandita decat pare la prima vedere. Cine nu cunoaste macar un caz? Si totusi fiecare tip care trece prin asta are impresia ca situatia lui e unica si ca femeia de care e amorezat nu are egal. Guess what? Are. De fapt, dpdv statistic, ai toate sansele ca dragostea vietii tale din acest moment sa fie o persoana de calitate mediocra. Baga-ti asta in cap si poate atunci vei avea sansa sa o si cuceresti. Dar atunci, o vei mai vrea?

1a. Te pupic. De fiecare data cand aud „Te pupic!” sau si mai rau „Te pupiiiiiic!!”, imi trec prin gand o serie de imagini al caror numitor comun e violenta excesiva, cu bulina rosie. Fiind insa un om civilizat ma rezum la a-i comunica in mod politicos persoanei in cauza locul unde poate sa „ma pupice”. Indiciu: seamana izbitor de mult cu sus-numita bulina rosie.

1b. Te poop. Varianta messengeroasa a lui „Te pupic”. Ma intreb cati stiu ce inseamna „poop” in engleza, si cati dintre cei care stiu se gandesc la asta inainte sa-mi comunice cu nonsalanta fanteziile lor scatofilice.

2. Mai vorbim. In mod normal aceasta expresie ar trebui sa fie sinonima cu „Vom mai discuta candva in viitor.” Din pacate, datorita in mare parte lenei si delasarii caracteristice romanului mediu, dar si dorintei populare de a pastra aparentele, „Mai vorbim” a dobandit urmatoarele intelesuri:

• Nu am chef sa fac ceea ce m-ai rugat, dar diametrul redus al coaielor mele nu-mi permite sa-ti comunic acest lucru in mod direct.
• Mergand pe acelasi trotuar in directii opuse, am avut nenorocul sa ne uitam unul la celalat in exact acelasi moment, ceea ce a insemnat ca desi abia ne cunoastem si nu ne simpatizam deloc, trebuie totusi sa ne oprim din drum si sa schimbam politeturi dezinteresate. Nu am nimic impotriva ta, dar sper sa nu te mai vad niciodata.
• Unul dintre noi a avut o idee buna, insa amandoi stim ca nu avem consecventa necesara ca s-o punem in aplicare, asa ca haide sa amanam decizia de a incepe treaba pentru o data ulterioara (care bineinteles nu va veni niciodata) si sa ne intoarcem la starea confortabila de vegetatie in care ne aflam inainte de a incepe conversatia cu satisfactia adaugata ca „a ramas ca discutam.”
• Sper sa arzi in iad impreuna cu ansamblul rudelor tale de gradul I, dar pentru ca suntem colegi si ne vedem in fiecare zi, trebuie sa te suport, asa ca nu-ti pot comunica sentimentele mele decat telepatic.

3. Ai grija de tine / Take care. Care este scopul acestui indemn? Doar nu vrei sa cred ca-ti pasa de mine mai mult decat mie. La naiba, in seara asta aveam de gand sa beau doua sticle de palinca, sa ma sui la volan si sa conduc pe contrasens cu 150Km/h, dar acum ca mi-ai spus sa am grija de mine, am sa fac efortul de a-mi controla tendintele sinucigase, nu pentru ca mi-ar pasa de propria mea viata, ci ca o favoare pentru tine. Poop!

4. Ce mai faci? si raspunsul standard: „Bine.” Ce inseamna ca faci bine? Propozitia in sine este un nonsens. In plus, intrebarea e CE mai faci, nu CUM. Am incercat o vreme sa raspund la intrebarea asta in mod sincer, coerent si complet, incepand sa vorbesc despre proiectele la care lucram la momentul intrebarii, insa gradul de interes al ascultatorului este tot timpul atat de redus dupa ce te intreaba ce mai faci, incat am descoperit ca-i poti povesti si despre modul in care in seara anterioara i-ai sodomizat sora, folosindu-i pisica pe post de prezervativ, reactia fiind intotdeauna aceeasi. Omul da din cap, mormaie „da, inteleg” de cateva ori si se uita pe pereti pana termini povestea. Am ajuns la concluzia ca nimanui nu-i pasa despre detaliile din viata ta, iar „Ce mai faci?” este o incercare dubioasa de a face conversatie din partea unor oameni atat de neinteresanti incat nu stiu sa vorbeasca nici macar despre vreme.

5. LOL. Utilizarea acestui termen in limbajul vorbit nu arata ca esti cool. Dimpotriva, arata ca stai atata timp la calculator, incat ai uitat cum se rade. Singura persoana care are voie sa spuna „LOL” in loc sa rada este Stephen Hawking. In rest, daca chiar nu mai stii sa razi, sugerez „ha ha” ca o alternativa mai naturala.

Cand eram mic voiam sa ma fac vatman. Imi placea sa merg cu masina, insa mi se parea ciudat ca soferul nu sta in mijlocul ei cand conduce, ci pe partea stanga. Cand mergeam cu masina cu ai mei, stateam fix pe mijlocul banchetei din spate si macar atunci era aproximativ OK. La tramvai ma atragea aceeasi idee. Nu ma vedeam conducand vreodata o masina care sa aiba volanul pe partea stanga. Cand am auzit ca in alte tari masinile au volanul pe partea dreapta, mi s-a parut aberant: de ce pe stanga sau pe dreapta si nu pe centru, dom’le? Asa era intuitiv. Si in plus, imi placea simetria. La gradinita construiam „nave” din lego pe care le faceam perfect simetrice. Altfel nu mai erau nave.

Deci daca mi s-ar fi acordat sansa de a construi o masina cand eram mic, as fi facut-o simetrica si cu volanul pe mijloc. Si probabil ar fi avut forma unei nave din lego. Din fericire nu se aleg designeri de masini din randul copiilor de gradinita, pentru un motiv simplu si evident: copiii de gradinita sunt tampiti. Cand eram la gradinita nu intelegeam de ce 0 + 0 nu fac 1, nu stiam sa-mi fac sireturile la papuci, (pentru ca invatasem arta persuasiunii si astfel mi le facea Silvia de la grupa mare) credeam ca exista Mos Craciun, si odata am aruncat un bolovan de pe bloc, distrugand in acest mod capota unei masini parcate dedesubt. Imi cumparasera parintii un pachet de plastilina pe care scria „Nou!!!”, iar dupa ce trecuse ceva timp de la acest eveniment, eu nu intelegeam de ce scrisul respectiv nu dispare de pe pachet, caci plastilina aia nu mai era de mult ceva nou. Si exemplele de ignoranta infantila pot continua.

Iar eu am fost un copil destept fata de altii. Nu ma uitam la Abracadabra fiindca il consideram un show insultator de slab, insa colegii mei de la gradinita se uitau aproape toti. Ce naiba vedeati ma la facatura aia? Nu trebuia sa fii geniu ca sa-ti dai seama ca magicianul ala e fake. Ce magician adevarat si intreg la minte se imbraca in roz si verde si danseaza cu niste copii descreierati? Mi-era clar si atunci ca e ceva dubios la mijloc. Pai eu daca as fi stiut sa fac magie m-as fi teleportat la Disneyland si mi-as fi bagat picioarele in ea de emisiune. Sa te mai miri ca omul a avut probleme cu alcoolul.

La naiba, am deviat rau de la subiect. Initial voiam sa scriu despre marketing prost. Ramane pe alta data…

Se intampla o data la cateva luni, este un laitmotiv al vietii mele, ca unul dintre cunoscutii mei (de cele mai multe ori o fata) sa se planga de unul dintre prietenii sai – de cele mai multe ori alta fata. Si aud de fiecare data aceleasi lucruri: s-a schimbat, nu mai e ca inainte, nu ma mai suna, nu mai vorbim, nu ma mai asculta, nu-i mai pasa; sau, si mai rau: nu-mi vine sa cred, mi-a furat iubitul/a / banii / televizorul… oare de ce? Inainte eram atat de buni prieteni. Dar, de cand a intervenit X…

X poate fi orice. De cele mai multe ori e iubitul sau iubita. Alteori persoana respectiva si-a facut prieteni noi, a inceput sa castige mai multi bani, s-a mutat din cartier etc. Nu conteaza ce e X. Ce e important este motivul pentru care X reuseste sa indeparteze o persoana de prietenii sai. Iar eu zic ca singurul motiv veritabil pentru care o legatura puternica de prietenie poate avea de suferit este lipsa de caracter. Urmeaza demonstratia. Pam, pam:

In primul rand, cum definim o prietenie buna? (nu spun „adevarata” ca devine si mai incurcata treaba) Pai, zicala este „Prietenul la nevoie se cunoaste”. Asadar un prieten bun este acela care te ajuta cand ai nevoie, acela pe care te poti bizui si in care poti avea incredere. Sigur ca poti sa te simti la fel de bine la o bere si cu prieteni pe care nu te poti bizui. Acestia nu sunt neaparat „prieteni rai” – este OK sa petreci timp si cu ei, daca acest lucru te face sa te simti bine. Este insa important sa stii la ce sa te astepti din partea fiecaruia. Iar asta nu depinde atat de relatia pe care o ai cu acea persoana, ci de caracterul ei.

De fiecare data cand cineva e dezamagit de un prieten, incepe sa spuna chestii de genul „Dar… eram atat de buni prieteni”, „ne cunosteam din copilarie” etc. Sau cand defineste relatia cu un prieten bun, povesteste „prin cate am trecut”, „de cand ne stim”, „cate ne leaga”, dar toate astea nu sunt atat de relevante cand ai nevoie de el. Ce e important este caracterul lui, ca persoana. Daca un prieten te „tradeaza”, acest lucru nu este decat o dovada a lipsei lui de caracter. Deci Iuda nu a fost un tradator, ci doar un om slab. Care avea nevoie de bani, sa-si faca dintii. (nu m-am putut abtine)

Acum, un sfat, care nu e deloc o idee noua, dar e una importanta. Daca vrei un prieten bun si de incredere, alege un barbat. Asta nu inseamna ca nu exista femei de caracter, sau ca toti barbatii sunt de caracter – ar fi grozav, dar nu e cazul nici pe departe. Doar ca femeile tind sa se lase prada sentimentelor pe care le traiesc in momentul respectiv. Iar daca aceste sentimente sunt puternice, uita de toti si toate. De citit si aici… si in alte parti, ca povestile sunt multe, si sigur ati auzit si voi. Mie mi-e lene sa mai caut acum.

In cele din urma, iata ce cuvinte intelepte am avut de zis intr-o noapte pe chat:

: ba
: exista doua teste pentru un prieten
: unu e femeia
: si altu e banu
: ambele sunt teste de caracter
: daca unu iti trage teapa de bani
: sau din cauza unei femei te neglijeaza
: atunci nu e om de caracter
: si deci e un prieten prost

Am auzit vorbindu-se despre „drepturile fumatorilor” si m-a busit rasul. Pesemne unii fumatori au impresia ca ei formeaza o categorie sociala separata si ca atare isi revendica o serie de drepturi. Exista chiar o petitie in acest sens care cere sa se opreasca „discriminarea fumatorilor”, bineinteles fara sa spuna ce se intelege prin „discriminare”.

In primul rand, e o tampenie sa vorbesti despre drepturile fumatorilor, la fel cum e o tampenie sa vorbesti despre drepturile vanatorilor, ale soferilor sau ale mancatorilor de seminte. Sa fumezi e o alegere personala. Nu esti fumator din nastere si nu e un accident faptul ca fumezi. Asadar nu ai niciun drept in plus, sau in minus, fata de orice alt om (vizavi de drepturile omului) sau cetatean (drepturile cetateanului).

In al doilea rand, eu sunt o persoana foarte rezonabila. Nu vreau sa discriminez pe nimeni. Decat pe prosti, ca nu stiu sa se apere. Pe de alta parte, urasc fumul de tigara si nu suport sa se fumeze langa mine. Libertatea ta de a fuma se termina unde incepe libertatea mea de a respira aer curat. Nu am nimic impotriva fumatului, atata vreme cat nu sunt vreodata expus fumului de tigara fara dorinta sau acceptul meu. Cu alte cuvinte, daca ma plimb prin parc, sau orice alt loc public (adica fara posibilitatea de a-i pune un semn „Atentie! Fumatori!”) si ajung sa respir fumul tau, atunci dreptul tau de a fuma in locul respectiv este direct proportional cu dreptul meu de a-ti baga tigara pe gat.

Mai  greu de inteles este energia cu care se apara acesti fumatori. Verva cu care ei isi revendica „drepturile” si semneaza petitii este demna de o cauza mai buna, cum ar fi: sa se lase de fumat. Dar nu o fac. Ca sa ne dam seama de ce, propun urmatoarele doua scenarii de dialog cu doi fumatori diferiti.

Scenariul 1:

- De ce nu te lasi de fumat?
- Nu pot.
- Deci esti slab.
- … (ramas fara cuvinte in fata infailibilei mele logici socratiene)

Scenariul 2:

- De ce nu te lasi de fumat?
- Nu vreau.
- Dar stii ca fumatul iti face rau.
- Da, stiu ca peste cativa ani plamanii mei o sa arate ca niste mititei carbonizati, ca exista posibilitatea sa mor in chinuri de cancer pulmonar, ca sunt ostracizat de colegii mei nefumatori, ca nu pot sa alerg 200m fara sa incep sa gafai, ca nu mi se mai scoala ca inainte si pe viitor probabil ca n-o sa mi se mai scoale deloc si ca cheltui o gramada de bani pe niste iarba uscata cu hartie.
- Cu toate acestea nu vrei sa te lasi de fumat.
- Corect.
- Deci esti prost.
- … (ramas fara cuvinte in fata infailibilei mele logici socratiene)

Astazi am aflat niste lucruri interesante. Se pare ca sufletul fiecaruia dintre noi are din cand in cand probleme si de alta natura decat cele existentiale. Adica, dupa ce se intreaba, cum stim de la batranul Descartes, „exist au ba” si raspunde in mod necesar afirmativ - ca doar cum sa-si puna intrebarea daca nu exista – sufletului ii trec prin minte, sau prin ce instrument rational o avea, alte probleme. Anume, nemultumiri legate de modul in care animalul ala biped de care apartine alege sa-si piarda vremea, cu gandul numai la bani si sex, in locul contemplarii mistice a absolutului. Chestii, adica, lumesti.

Ca om, cand ai probleme, iti vine sa urli, sa injuri, sa dai cu pumnii, sa barfesti, sa tragi basini in public. Doar ca sufletul nu poate sa faca nimic din lucrurile astea ca, deh, e suflet, nu sta bine cu materia, si in plus asemenea manifestari ar fi necuviincioase pentru o entitate. Asadar, ce face el cand e nervos? Pai, depinde ce mesaj vrea sa-ti transmita.

Daca stranuti, simti nevoia de a scapa de o persoana care te stanjeneste. Nu-i mai asculta pe doctorii astia care-ti spun ca de fapt esti alergic la una-alta, solutia este simpla: pune mana pe cel mai apropiat obiect ascutit si scapa de persoana in cauza!

Apoi, lumea crede ca miopia inseamna dificultatea de a vedea la distanta, dar ceea ce inseamna de fapt este frica de viitor. Vrei sa scapi de ochelari? Extinde-ti potentialul de constiinta si accepta-ti frumusetea interioara!

Daca te doare in cur, inseamna ca te autoculpabilizezi si nu ai incredere in tine, asa ca ai face bine sa te accepti asa cum esti. Pe de alta parte, daca te mananca in cur, ai remuscari fata de trecut – renunta la sentimentul de vinovatie si vei putea din nou iesi in public fara sa te scarpini!

Herpesul bucal reprezinta “condamnarea severa a unei persoane de sex opus.” Nici nu ma mir. Caz ipotetic: te-ai imbatat, ai mers la panarame, nu mai tii minte ce ai facut dar te-ai trezit cu herpes la gura. Pariez ca ai cel putin o idee vaga de unde l-ai luat.

Va las sa descoperiti singuri restul semnificatiilor ascunse ale acestor aparent banale simptome. Din pacate, eu am dezvoltat reactii alergice la acel site – pesemne, am o atitudine de ostilitate fata de orice persoana indeajuns de cretina incat sa puna pe net asemenea tampenii.

N-am mai scris de o vreme pe aici si uite ca acum ma mananca degetele dar tot n-am un subiect. Asa ca o sa fac ceea ce stiu eu mai bine: o sa bat campii.

Exista o pseudo-lege din categoria “Murphy”, doar ca drepturile de autor ii apartin unui inginer pe nume Sturgeon, care zice ca 90% din orice e de cacat, prin orice intelegand chiar orice, deci inclusiv continutul acestei fraze. Desigur, 47,3% dintre statistici sunt inventate pe loc, asa ca cei 90% sunt cu +/-, insa ceea ce conteaza este ca cea mai mare parte din orice este de cacat.

Stiri. Carti. Idei. Bloguri. Show-uri. Produse de orice fel. Si cel mai rau: OAMENI.

Cateodata mi se intampla sa deplang conditia societatii in care traim pentru gardurile uneori insurmontabile pe care le plaseaza intre indivizi. Sa vorbesti cu necunoscuti nu se face. Eu o mai fac din cand in cand si de cele mai multe ori imi dau seama ca si normele astea sociale au un scop. Adica mai bine lasam gardul acolo. Cand aud ce debiteaza unii, uit sa mai clipesc – probabil. Altfel nu imi explic de ce imi dau lacrimile. E ca si cum insasi Prostia s-ar fi materializat in capul lor si ar fi inceput sa se impreuneze tandru cu neuronul de serviciu, progeniturile iesindu-i apoi pe gura acestui cetatean nevinovat.

Mai grav este ca cei mai multi dintre acestia abia asteapta sa-ti impartaseasca din convingerile lor. Orice prost are convingeri ferme si principii batute-n piatra. Daca-l intrebi despre ele, nu se mai opreste din vorbit, vrea sa te atraga de partea lui. Daca te uiti stramb la el, adauga dand din umeri: „parerea mea!”.

Plesu scria ca omul inteligent are banuieli, nu convingeri. Banuiesc ca avea dreptate. Ursone e convins

Iaca si morala: tine aproape oamenii de calitate pe care-i gasesti, ca sunt rari. Noua din zece sunt de cacat. Cifrele sunt impotriva ta. Sigur ca orice om are ceva bun in el, dar ce rost are sa sapi? Tine-i aproape doar pe cei care iti ofera cel putin cat le oferi tu lor. Nu te implica in relatii cu persoane care au mai multe probleme decat tine.

Si invata sa identifici acele 10 procente valoroase din orice - inclusiv din acest articol.

Ursone va raspunde! In episodul de azi:

Draga Ursone,
Care mai e eticheta sexului la prima intalnire? Se pare ca am ramas un pic in urma cu treburile astea. Se face sau nu se face? Si daca se face, poti sa dai dracului visele cu casa pe care o sa v-o cumparati impreuna si cei doi copii frumosi si destepti pe care o sa sa ii aveti?
Cu stima,
o mare fana

=)) ursone nu pare tipul de ursulet de plus care ar sti despre eticheta sexului la prima intalnire… dar…:))) sa-i dam o sansa….chiar, ursone…CARE ESTE ETICHETA SEXULUI LA PRIMA INTALNIRE?!?
de asemenea, o mare fana

Dragi mari fane,

Nu m-am gandit niciodata ca ar exista o “eticheta” care sa guverneze sexul la prima intalnire. Iar daca exista, nu ar trebui sa existe! Cum adica, stimabile dr. Ursone? Rabdare, dragile mele, am sa va explic imediat!

Lumea e plina de prejudecati. Una dintre ele este ideea ca un tip nu va fi interesat de o fata care accepta sa faca sex cu el de la prima intalnire. Va aud: este o prejudecata, deci o presupunere falsa, nu, doctore Ursone? Nu neaparat. Este o prejudecata ancorata in realitate. Sa va explic. Exista unii tipi care nu cauta decat sa faca sex. Nu-i intereseaza o relatie in general, sau nu vor nimic mai mult cu o anumita femeie, decat sa i-o traga. (uite, uite cat de urat am ajuns sa vorbesc din cauza gurii spurcate a Autorului!) Insa nu asta e partea nasoala. Unii dintre acesti indivizi au curajul sa fie cinstiti in legatura cu ceea ce vor. In cazul asta, voi fetelor puteti sti exact de la ce sa va asteptati si sa luati o decizie informata. Vreti o partida de o noapte, sau nu? Asta e tot ce va ofera, asa ca in cazul acestor barbati nu are rost sa va ganditi la o lista de nume pentru al treilea copil pe care o sa-l aveti impreuna. Daca faceti asta, cautati dezamagirea cu lumanarea!

Partea nasoala este ca, alaturi de barbatii care pur si simplu nu cauta o relatie de lunga durata, mai exista o categorie de baietei (ca altfel nu le pot spune) care promit marea cu sarea, mint, va dau impresia ca sunteti iubirea vietii lor, doar pana cand ajung la ceea ce voiau de fapt, adica la sex. Pe acestia, restul barbatilor i-ar castra si i-ar ostraciza pe o insula cu pigmei razboinici homosexuali. Din cauza lor, multe femei care s-au fript incep sa sufle si-n iaurt, ajungandu-se astfel la prejudecati de genul celei de la care am plecat. Din cauza lor, femeile păţite devin circumspecte, cinice si foarte precaute.

Exista fete care au impresia ca-si pot da seama ce vrea un tip de la ele. Putin probabil. Intuitia feminina este o abilitate fenomenala, insa doar atunci cand nu sunteti implicate emotional. Daca trebuie sa analizati intentiile individului de langa voi, busola o ia razna. Asa ca faceti o exceptie in cazul asta si nu folositi „forţa”. Nu merge nici sa ganditi rational, pentru ca fetele indragostite tind sa rationalizeze si cele mai mari magarii. Toata lumea stie cel putin o tipa care sta cu unul care o bate, spunandu-si ca de fapt dobitocul „o face din dragoste”.

Dar, Ursone, sef peste toti ursuletii si obiect al idolatriei ursuletelor, pe ce sa ma bazez daca nu pe intuitie si nici pe ratiune? Ai rabdare, scumpa domnisoara, caci am negresit un raspuns: trebuie doar sa ceri sfatul unui prieten! Nimeni nu poate „citi” un tip mai bine decat un alt tip. (doar un ursulet clarvazator asa ca mine) Vrei sa determini care sunt intentiile unui baiat de care-ti place? Nimic mai simplu: intreaba un prieten! In doua minute iti va oferi o caracterizare completa, impreuna cu „parerea lui” transanta – de care ar fi bine sa asculti. (nota Autorului: tare am impresia ca ce zice Ursone aici se aplica foarte bine si in cazul invers, pentru baieti!)

Revenind la problema sexului la prima intalnire, lucrurile mi se par de aici destul de clare:

1. Faptul ca „cedezi” (ce nu-mi place exprimarea asta!) sau nu la prima intalnire nu va avea niciun impact asupra potentialei viitoare relatii. Ce se va intampla dupa depinde de tip, si de tine, bineinteles! E adevarat ca unii se vor face disparuti dupa prima noapte de sex, dar mai bine sa se intample la prima intalnire decat mai tarziu, cand poate ca te vei fi atasat mai mult.

2. Sexul se intampla cand se intampla. Nu e bine sa te gandesti „acum trebuie” si „acum nu e voie”. E o chestie de atmosfera, de vibe, de cum-te-simti. O decizie rationala apriori in acest sens reprezinta fara doar si poate proverbiala moarte a pasiunii.

3. Gandeste-te ce vrei. Daca vrei sa te feresti de one night stand si cauti exclusiv ceva serios, fa-i cunostinta tipului in cauza cu un prieten bun de-al tau, apoi cere-i parerea acestuia din urma. Mai sigur de atat nu se poate! Iar daca e OK si o partida unica, nu mai are niciun rost sa-ti faci griji.

4. Sa nu cumva sa cazi in extrema cealalta. Stiu cupluri care sunt impreuna de ani intregi si nu au facut sex niciodata. Autorul zice ca sunt batuti in cap. Eu cred ca fetei ii e frica sa nu se strice cumva relatia daca incep sa faca sex si cumva nu iese cum trebuie. E de inteles, dar e trist. Mie mi se pare ca, daca dupa cateva ocazii n-ati facut nimic, fie precautia a devenit paranoia, fie „scanteia” lipseste, caz in care cel mai bun lucru de facut este un punct-si-de-la-capat.

Uf, alt raspuns lung! Sper ca ati invatat ceva! Acum, ma duc sa folosesc niste miere in scopuri sexuale. Sau poate ca am s-o mananc! Mmm.

O expresie care a devenit cliseu este “a-ti trai viata la maxim.” Mie asta imi sugereaza alcool, droguri si sex fara discriminare, de genul “poate ca n-are dinti in gura, dar macar nu pute.” Dar parca acest “maxim” ar trebui sa insemne altceva. Am sa vorbesc din nou despre timp. Nu stiu cum fac dar tot la timp ajung, pesemne e important pentru mine. Dar nu vi se pare si voua ca e cam prea usor trecut cu vederea faptul ca timpul pe care-l avem la dispozitie e limitat ? Adica, eu am frisoane cand stau si ma gandesc ca dupa un timp voi inceta sa mai exist. Si nu stiu daca exista ceva dupa moarte dar atitudinea « lasa ca nu e un capat de lume, mai e si viata de apoi » mi se pare, sa zicem, oarecum nerezonabila. (o idiotenie, zice Ursone care bea bere si se uita la televizor.)

Ce e si mai nasol e ca nu stii de fapt cand ai sa mori. Si cu totii ne purtam de parca o sa traim pentru totdeauna. Ne facem planuri, invatam, dam examene, luam diplome, muncim, facem toate aceste lucruri, pentru ca asa face toata lumea, si le facem de parca ar fi ceva inevitabil si firesc. Le facem pentru ca avem impresia ca in felul asta o sa ajungem undeva unde o sa fie bine.

Insa cat de bine poate sa fie acolo, daca, pentru a-ti asigura traiul, cel putin o treime din el ti-l petreci muncind – adica facand acelasi lucru in mod repetat, de cele mai multe ori inchis intre patru pereti? Ma apuca groaza cand aud cum unii se resemneaza cu postura asta. Se angajeaza pe salarii relativ bune, dupa care fac credit la banca pentru a-si cumpara apartament si masina. Credit pe 20, 30 de ani. Iar din acest moment viata lor a luat sfarsit. Trebuie sa munceasca in continuare pentru a-si putea plati apartamentul si masina.

Cand muncesti 8 ore pe zi, in orasele mari, cel putin inca o ora zilnic o petreci pe drum. Un somn sanatos dureaza 8 ore pe noapte. 24 – (8 + 9) = 7. In alea 7 ore trebuie sa si mananci, sa te speli, sa faci cumparaturi, sa faci curat prin casa, sa platesti facturi, in fine, intreaga suita de chestii administrative. Mai trebuie sa te si relaxezi. In general te relaxezi seara, in fata televizorului. Nu mai ai timp si nici chef sa faci alte chestii. Faci destui bani incat sa te poti relaxa comod seara in fata televizorului, in weekend sa-ti permiti cate o iesire pe ici, pe colo si o saptamana pe an cat ai concediu sa mergi la mare.

Cand in sfarsit ti-ai platit creditul, daca n-ai murit inca intr-un accident sau din alte motive neprevazute, ai putea teoretic sa renunti la job si sa te apuci sa faci si altceva. Dar nu stii sa faci nimic altceva. In plus, acum ai o familie de intretinut. Ai 50 de ani, nevasta/sot si 2,5 copii. Aveai potential, dar ai sfarsit tot in mediocritate.

Scenariul de mai sus ar trebui sa ne sperie mai mult decat orice altceva. Si asta pentru ca nu e doar posibil, ci si probabil sa il traim. In primul rand, pentru ca foarte putini dintre noi stiu exact ce vor in locul acestui scenariu. In al doilea rand, orice inceput de cariera te pune pe un fagas de pe care iti e foarte greu sa iesi (mai ales in cazul angajamentelor financiare, e.g. creditul de mai sus.) Apoi, inceputul unei cariere, sau cel putin un job, e inevitabil – nu poti sta pe banii parintilor prea mult timp dupa ce termini facultatea… nu se face. Si, in ultimul rand: cati dintre noi suntem destul de intreprinzatori, cati dintre noi suntem dispusi sa renuntam la comoditate si sa riscam in mod repetat, sa ne dam peste cap pana ne iese ceva?

Pentru ca sa-ti „traiesti viata la maxim”, sa faci ceea ce vrei, ceea ce te implineste, ceea ce-ti face placere – ai nevoie de doua chestii: timp si bani. Exista mai multe modalitati de a face bani, si toate folosesc timpul ca materie prima. Job-ul este cel mai cunoscut si in acelasi timp cel mai ineficace procedeu prin care timpul se transforma in bani. Avantajul la acest procedeu este siguranta lui. Tunul, pe de alta parte, nu e deloc sigur, e riscant, poate fi si ilegal, dar e foarte eficient – intr-un timp foarte scurt poti face foarte multi bani. O cale de compromis este biznisul… dar despre avantajele si dificultatile acestei optiuni, in episodul urmator!

Sunt fericit! Zice Autorul ca de acum imi va publica raspunsurile la intrebarile cele mai interesante pe prima pagina! S-a hotarat sa faca asta cand a vazut cat am scris la raspunsul asta. Nu am vrut sa scriu atat, insa mi-a placut mult filmul si fara sa-mi dau seama m-am intins in explicatii. Pentru cine nu l-a vazut inca: nu citi mai departe!

Pe 8 Februarie 2008, como a intrebat:
draga ursone, ai inteles finalu de la no country for old men?

Draga como,
Si eu am ramas paf la final! Mi-am zis: ce, asta e tot?! Insa stiind ca trebuie sa-ti raspund, am mai urmarit o data unele faze, am baut un ceai verde cu miere, (mmm, miere!) am contemplat diferite interpretari si am ajuns la urmatoarea. Cred ca tot filmul trebuie urmarit din perspectiva serifului Ed, chiar daca mare parte din timp Llewelyn pare a fi eroul principal. De fapt chiar la inceput avem un indiciu in sensul asta si o explicatie a ideii filmului: Ed se gandeste la “old timers”, serifii de demult, care nici macar nu aveau pistol la ei, nu aveau nevoie. In zilele noastre, in schimb, e cu totul altceva: isi aminteste de un tanar care omorase o fata de 14 ani fara niciun motiv si care ii spusese ca daca ar fi eliberat, ar omori din nou. Ca abia astepta sa ajunga in iad. Seriful e contrariat: “I don’t know what to make of that. I certainly don’t.”

Din acest motiv, aflam mai tarziu ca planuieste de ceva timp sa se pensioneze. Nu fiindca ar fi prea batran, ci pentru ca pur si simplu… nu mai intelege lumea! Nu-l deranjeaza riscul mortii, inerent de altfel profesiei lui, ci faptul ca nu mai stie pentru ce si-l asuma. “I don’t want to push my chips forward and go out and meet something that I don’t understand.” Iar acest ceva necunoscut este reprezentat in film de Anton, tipul cel rau cu coafura gay. Pana la sfarsitul filmului nici seriful si nici noi nu ne dam seama ce-l motiveaza de fapt. Nu stim daca urmareste banii, daca e nebun, daca omoara din placere sau din principiu. E semnificativa scena de la motel, pe care o vedem prin ochii serifului, atunci cand il gaseste pe Llewelyn mort. E un haos din care nu pricepem nimic, si nici nu trebuie, pentru ca nici seriful nu intelege ce s-a intamplat. Nu-i asa ca-i enervant cum “eroul” de pana atunci moare subit si nici nu vedem cum? Dar asta e si ideea - sa vedem prin ce trece Ed, cum se naruie lumea care avea sens pentru el si e inlocuita de una lipsita de noima.

Substratul asta se complica atunci cand Ed il viziteaza pe Ellis, ajutorul de serif al bunicului sau, care paralizase dupa ce fusese impuscat la datorie. Tipul ii povesteste cum “Uncle Mac” fusese impuscat in 1909 de niste indieni, tot fara niciun sens. Concluzia e ca “What you got ain’t nothing new.” si “You can’t stop what’s coming.” Si uite asa ajungem la final, unde Ed si-a dat demisia si se plictiseste pe acasa. Nu voiam sa intru in toata explicatia asta de pana acum, dar fara ea nu puteam interpreta visul lui Ed. In vis, Ed calareste cu taica-sau in vremurile de demult. E frig si intuneric. Taica-sau trece pe langa el, cu capul in pamant, ducand o flacara. Putem interpreta simbolurile astea in mai multe feluri, insa toate sunt aproximativ similare: frigul poate fi raul din lume, intunericul poate fi necunoscutul, flacara poate fi dreptatea sau cunostinta etc. Nu am la indemana un dictionar de simboluri insa sigur sunt pe aproape! Mai important e ca Ed avea in vis siguranta faptului ca taica-sau urma sa faca undeva un foc, unde sa-l astepte pe el. Deci un loc luminos si cald, un loc al sigurantei. Insa Ed se trezeste (dublu sens: se trezeste din somn si se trezeste la realitate) si isi da seama ca acest loc nu exista, sau cel putin ca el nu se afla acolo.

Si cu asta, bastalavista!